Crescătorii de bovine, ovine și caprine din Moldova pot accesa finanțare nerambursabilă în cadrul Proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale. Cererile de finanțare pot fi depuse până la 31 decembrie 2025, iar programul vizează modernizarea și creșterea competitivității sectorului zootehnic.
Programul AGGRI se adresează fermierilor și întreprinderilor zootehnice care produc lapte, carne sau desfășoară activități mixte, oferind suport financiar pentru investiții structurale și tehnologice. Obiectivul principal este eficientizarea fermelor, creșterea capacității de producție, adoptarea practicilor agricole durabile și îmbunătățirea performanței economice a exploatațiilor zootehnice.
În cadrul apelului sunt eligibile investiții pentru construcția sau modernizarea fermelor zootehnice, dotarea acestora cu utilaje și echipamente tehnologice moderne, dezvoltarea unităților de producere a furajelor, precum și crearea sau modernizarea abatoarelor staționare sau mobile. De asemenea, finanțarea poate fi utilizată pentru achiziția de animale de prăsilă și pentru amenajarea spațiilor și echipamentelor destinate procesării laptelui și a cărnii.
Un accent important este pus și pe infrastructura de bază a fermelor. Sunt eligibile investițiile în alimentarea cu apă, gaz și energie electrică, implementarea soluțiilor de energie regenerabilă, realizarea sistemelor de canalizare și epurare, precum și drumurile și podurile din interiorul exploatației, esențiale pentru funcționarea eficientă a fermelor zootehnice.














Lasă un răspuns