Proiecțiile USDA pentru sezonul 2025/26, în „Major Country View – Vegetable Oils”, arată o piață globală a uleiurilor vegetale care rămâne pe un trend de creștere moderată, cu diferențe clare între polii de producție (Americas + Asia de Sud-Est) și principalii poli de consum (India și China).
În termeni valoric-cantitativi, producția totală de uleiuri vegetale în marile economii analizate (SUA, Brazilia, Argentina, UE, Malaysia, Indonezia, India și China) se îndreaptă către aproximativ 150–155 milioane tone, ceea ce înseamnă un avans de câteva procente față de 2024/25 și o creștere cumulată de peste 10% față de baza 2022/23.
În spațiul american, SUA, Brazilia și Argentina se poziționează diferit pe curba de trend. Statele Unite au o producție totală de uleiuri vegetale în zona a circa 13–14 milioane tone, aproape plată față de sezonul anterior, dar cu o ușoară schimbare de structură: uleiul de soia rămâne dominant, în timp ce alte uleiuri (porumb, rapiță, floarea-soarelui) joacă un rol marginal. Consumul intern american de uleiuri vegetale este proiectat ușor în creștere, peste 13 milioane tone, ceea ce erodează stocurile de închidere și împinge în sus importurile nete.
Brazilia, în schimb, se află pe o curbă de creștere mai accentuată: producția de uleiuri vegetale se apropie de 11–12 milioane tone, cu un plus constant de la un sezon la altul, impulsionat de capacitatea de procesare a soiei. Exporturile braziliene depășesc constant jumătate din producție, iar indicele de export confirmând rolul de furnizor de echilibru pentru Asia și Europa. Argentina marchează o revenire după sezoanele afectate de secetă: producția și exporturile de uleiuri, în special de soia și floarea-soarelui, urcă din nou în intervalul 4–5 milioane tone, iar stocurile se reconstruiesc treptat.
Uniunea Europeană rămâne un jucător cu profil diferit, mai degrabă importator net decât exportator. Producția totală de uleiuri vegetale în UE se stabilizează în zona 20–21 milioane tone, cu un recul ușor la rapiță și o compensare parțială din floarea-soarelui și uleiurile importate și procesate. Importurile de uleiuri vegetale și de oleaginoase pentru procesare se mențin ridicate, în jurul a 12–13 milioane tone, în timp ce consumul industrial și alimentar rămâne peste 30 de milioane tone. Dinamica stocurilor este descendentă.
Asia de Sud-Est – Malaysia și Indonezia – rămâne pivotul global pentru uleiul de palmier. Malaysia afișează o producție de ulei de palmier în zona 19–20 milioane tone, cu exporturi de circa 16–17 milioane tone și stocuri relativ stabile, sub 2 milioane tone.
Indonezia, mult mai mare, generează peste 50 de milioane tone de uleiuri vegetale, majoritatea ulei de palmier, dar o parte tot mai mare este deviată către piața internă și către programele de biodiesel, ceea ce face ca exporturile să crească mai lent decât producția. Seria de producție indoneziană are o pantă de regresie pozitivă, de 3–4% pe an, în timp ce exporturile se mișcă mai aproape de 1–2% anual, diferența regăsindu-se în creșterea utilizării domestice. Această „desincronizare” între panta producției și panta exporturilor explică de ce, atunci când apar perturbări logistice sau restricții la export, piața globală a uleiului de palmier reacționează disproportionat prin creșteri de preț.
India și China sunt, în continuare, motoarele cererii globale. India își menține producția de uleiuri vegetale la un nivel modest, sub 10 milioane tone, dar importă anual peste 15 milioane tone (în special palmier și soia), iar consumul total trece de 24–25 milioane tone.
Indicele de consum pentru India urcă, în doar trei-patru sezoane, de la 100 la 112–115, echivalent cu un ritm mediu de creștere de aproximativ 4% pe an; o regresie liniară pe perioadă arată o pantă net superioară celei din SUA și UE. China, la rândul ei, operează la un alt ordin de mărime: producție internă în zona 25–30 milioane tone, importuri de peste 25 milioane tone și un consum total de uleiuri vegetale apropiat de 50 milioane tone. În proiecția USDA pentru 2025/26, consumul chinez crește cu încă 2–3% față de sezonul anterior și cu aproape 10% față de 2022/23, ceea ce duce indicele de consum la circa 110. Dacă aplicăm o regresie simplă și extrapolăm acest trend, un scenariu conservator pentru 2026/27 ar proiecta consumul Chinei peste pragul de 52–53 milioane tone, consolidând poziția țării drept principal agregator de cerere globală și principal „price maker” de facto în segmentul uleiurilor vegetale.
Privite împreună, aceste serii de date construiesc un tablou în care oferta globală crește într-un ritm apropiat de 3% pe an, în timp ce cererea agregată a marilor consumatori – în special India și China – se mișcă la 4–5% anual. Diferența dintre pantele de regresie ale celor două curbe (producție vs consum) sugerează, în limbaj Bloomberg, un „bias structural bullish” pe termen mediu.
Lasă un răspuns