Sistemul de subvenționare în agricultură din Republica Moldova riscă un colaps financiar în 2025, avertizează fostul deputat Alexandru Slusari. Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, acesta subliniază că datoriile acumulate pentru anul 2023 și dosarele depuse în 2024 însumează aproximativ 3 miliarde de lei, în timp ce Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii pentru 2025 este de doar 1,7 miliarde de lei, dintre care circa 100 de milioane nu vor fi alocate subvențiilor.

Fostul lider al Asociației „Forța Fermierilor” afirmă că resursele financiare alocate pentru susținerea agricultorilor au fost gestionate în mod irațional, distorsionat și inechitabil, afectând un număr semnificativ de fermieri.
„Tot aștept realizarea promisiunii publice privind publicarea listei beneficiarilor subvențiilor pentru ultimii 5 ani. Sunt foarte curios să cunosc câte procente de agricultori au primit 70-80 procente din tot fondul de subvenționare. Trebuie să fiu obiectiv și să spun că nu de la domnul Bolea s-a început acest proces caraghios, însă dânsul l-a ridicat la cote maxime, adăugând mai mult haos, când fără achitarea subvențiilor pentru anul precedent era deschisă finanțare pentru unele măsuri ale anului curent”, a declarat Slusari.
Alexandru Slusari critică lipsa transparenței în publicarea listei beneficiarilor de subvenții din ultimii cinci ani și acuză gestionarea haotică a fondurilor, susținând că ministrul Bolea a amplificat problemele prin deschiderea unor finanțări noi fără a achita restanțele anterioare.
El afirmă că, deși deficitul Fondului de Subvenționare a continuat să crească, ministerul nu a luat măsuri pentru suplimentarea acestuia și nu a solicitat sprijin din partea Uniunii Europene pentru atragerea resurselor necesare susținerii sectorului agroindustrial, în contrast cu alte domenii economice care au beneficiat de astfel de fonduri după obținerea statutului de candidat la UE.
„Nici din asistența macrofinanciară de la UE niciun euro nu a ajuns în Fondul pentru Dezvoltare a Agriculturii. Cred că este imperios necesar de modificat legislația și de obligat ca orice ministru la final de mandat să facă un raport public de activitate în fața presei. Altfel fiecare dată vom auzi balade de la fiecare diletant că el este cel mai bun ministru din istoria Moldovei, lăsând în urma sa ramură distrusă”, a mai spus Alexandru Slusari.