Economia Republicii Moldova ar urma să înregistreze o creștere de doar 1,9% în 2026, potrivit estimărilor Băncii Mondiale. Evoluția este influențată de scumpirea energiei, carburanților și alimentelor, precum și de impactul conflictelor internaționale. Instituția avertizează că economia rămâne expusă riscurilor externe, în timp ce inflația este prognozată la o medie de 7,2% în acest an.
Potrivit raportului, o eventuală escaladare a războiului din Orientul Mijlociu ar putea diminua creșterea PIB-ului Moldovei cu aproximativ 0,9 puncte procentuale. Acest scenariu presupune majorarea cu 50% a prețurilor la petrol și benzină și cu 30% a îngrășămintelor, cu efecte directe asupra agriculturii, transporturilor și consumului populației.
Documentul arată că economia a revenit în 2025 cu o creștere de 2,4%, susținută în principal de consum, agricultură și investiții. Cu toate acestea, dezechilibrele externe rămân semnificative. Deficitul de cont curent a ajuns la 3,55 miliarde de euro, adică 19,6% din PIB, pe fondul importurilor ridicate de energie și al deficitului comercial.
Banca Mondială atrage atenția și asupra sectorului imobiliar, unde expansiunea rapidă a creditării, în special a creditelor ipotecare, a amplificat riscurile pentru gospodării. O eventuală corecție bruscă a prețurilor locuințelor ar putea afecta capacitatea de rambursare a populației și ar putea crește nivelul creditelor neperformante.
Totodată, Banca Mondială estimează că datoria publică ar putea ajunge la circa 44% din PIB până în 2028. În același timp, rata sărăciei ar urma să scadă treptat, de la 21,1% în 2025 la 19,6% în 2028, cu condiția ca reformele și investițiile din Planul de Creștere al UE să fie implementate la timp.
Sursa:bani.md













Lasă un răspuns