/
SFS intensifică lupta împotriva muncii „la negru” și a salariilor „în plic”

SFS intensifică lupta împotriva muncii „la negru” și a salariilor „în plic”

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) continuă acțiunile ferme pentru prevenirea și combaterea muncii „la negru” și a achitării salariilor „în plic”, cu accent pe domeniile economice expuse unui risc sporit de neconformare. În primele șase luni ale anului 2025, autoritatea fiscală a pus accent pe educația juridică și civică a salariaților, informarea și consultarea contribuabililor privind aplicarea corectă a legislației muncii.

În această perioadă, SFS a desfășurat:

* 4 034 vizite fiscale la agenți economici;
* 103 seminare dedicate angajaților și angajatorilor din sectoarele cu risc înalt de neconformare.

Urmare a acestor acțiuni, agenții economici au declarat obligații aferente plăților salariale în sumă totală de 851,4 milioane lei, cu 52,32% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2024. Detaliat, obligațiile declarate sunt:

* Impozit pe venit din salarii: 172,6 milioane lei (+62,71%);
* Contribuții de asigurări sociale: 491,7 milioane lei (+49,39%);
* Prime de asigurare medicală obligatorie: 187 milioane lei (+51,22%).

În paralel, în urma controalelor fiscale, au fost stabilite 88 de cazuri de încălcare a legislației muncii. Pentru acestea, au fost calculate obligații suplimentare în sumă totală de 10,3 milioane lei, dintre care 6,6 milioane lei au fost deja achitate la buget. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, obligațiile suplimentare calculate (cu excepția penalităților și amenzilor) s-au redus cu 72,27%.

Totodată, s-a observat o scădere a numărului de controale cu rezultat negativ: 88 în 2025, față de 128 în 2024. Suma medie a obligațiilor fiscale suplimentare per caz a fost de 117 mii lei, în scădere față de 290 mii lei în anul precedent.

Grație măsurilor de conformare aplicate și a dărilor de seamă prezentate, în perioada ianuarie–iunie 2025, în bugetul public național au fost încasate 23,05 miliarde lei aferente plăților salariale, cu 13,56% mai mult față de perioada similară a anului 2024.

SFS reamintește contribuabililor că acceptarea salariului „în plic” înseamnă lipsă de protecție socială și financiară pentru angajați. Fără venit declarat, persoanele nu beneficiază de contribuții la pensie, asigurare medicală, concedii plătite sau acces la împrumuturi. În cazul unor situații neprevăzute, precum accidentul de muncă, boala sau pierderea locului de muncă, angajatul rămâne complet neprotejat.

În schimb, un salariu oficial înseamnă stabilitate, siguranță juridică și contribuția la construirea unei societăți echitabile și funcționale.

Sursa: Serviciul Fiscal de Stat

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *