/
Orașe mai verzi pentru un climat mai sigur

Orașe mai verzi pentru un climat mai sigur

Localitățile din Republica Moldova au nevoie de mai multă natură pentru a deveni mai curate și mai reziliente în fața schimbărilor climatice, iar acest lucru începe să devină o prioritate la nivel de politici publice și planificare urbană.

Subiectul a fost discutat în cadrul unui atelier de lucru dedicat conservării biodiversității în zonele locuite, la care a participat secretarul general al Ministerului Mediului, Petru Tataru. Oficialul a subliniat că dezvoltarea orașelor și satelor trebuie să fie realizată în echilibru cu mediul natural.

Orașele și localitățile viitorului trebuie să fie construite în armonie cu natura. Integrarea biodiversității în planificarea urbană și protejarea zonelor naturale sunt investiții în sănătatea oamenilor și în reziliența comunităților noastre”, a declarat Petru Tataru.

Discuțiile au reunit specialiști în ecologie, cercetători și experți care au analizat rolul esențial al infrastructurii verzi — parcuri, păduri urbane, râuri, lacuri și iazuri — în menținerea echilibrului natural și în protejarea sănătății populației. În contextul fenomenelor meteo extreme tot mai frecvente, aceste elemente devin soluții naturale pentru reducerea efectelor caniculei, ploilor abundente, secetei și poluării.

Participanții au prezentat exemple de bune practici privind gestionarea ecosistemelor urbane, conservarea biodiversității forestiere și utilizarea durabilă a resurselor naturale, accentuând necesitatea adaptării rapide la noile condiții climatice.

Atelierul a fost organizat în contextul implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Convenției privind Diversitatea Biologică, iar astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea unor comunități mai sănătoase, mai curate și mai bine pregătite pentru provocările viitorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *