/
„Moldova HiTech Park” – un nou parc industrial pentru cercetare, inovație și transfer tehnologic

„Moldova HiTech Park” – un nou parc industrial pentru cercetare, inovație și transfer tehnologic

Republica Moldova va crea un parc de tehnologii avansate – „Moldova HiTech Park”, conceput ca un hub multidisciplinar de importanță națională. Proiectul, aprobat de Parlament în prima lectură, prevede înființarea unui parc industrial care va integra cercetarea, start-upurile, investițiile private, transferul tehnologic, educația universitară și formarea continuă.

Potrivit proiectului de lege, parcul va funcționa ca un ecosistem de inovare și colaborare între mediul academic, sectorul privat și autoritățile publice, beneficiind de un regim special și de sprijin din partea statului pentru o perioadă de 30 de ani.

HiTech Park va fi construit în orașul Stăuceni, pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare de teren public. Acesta va avea infrastructură modernă și diversificată: clădiri pentru birouri și cercetare, laboratoare, spații pentru testare și prototipare, campusuri universitare, zone rezidențiale, centre de conferințe și zone publice.

Se preconizează că în parc vor activa peste 21.000 de specialiști în domeniul tehnologic, iar investițiile atrase ar putea depăși 200 de milioane de euro.

Guvernul, autoritățile centrale și locale vor contribui la:

  • proiectarea și construcția căilor de acces;
  • conectarea la rețele de utilități și transport;
  • oferirea de facilități fiscale și reduceri de taxe locale;
  • accesarea fondurilor externe și atragerea de finanțări pentru infrastructura industrială.

Parcul va fi dezvoltat etapizat, prima etapă având o durată de aproximativ cinci ani. Finanțarea inițială va fi asigurată din resursele prevăzute în Planul de Creștere Economică pentru Republica Moldova 2024–2027, elaborat cu sprijinul Uniunii Europene, care prevede până la 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonelor industriale și de inovare.

„Moldova HiTech Park” promite să devină un motor esențial al transformării economice, concentrând inovația, cercetarea și antreprenoriatul într-un singur ecosistem tehnologic integrat.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *