Pe data de 19.03.2026, în cadrul vizitei oficiale de la Vilnius, Republica Lituaneană, delegația Republicii Moldova formată din membrii comisiei pentru agricultura s-a întîlnit și a discutat cu Ministrul agriculturii – Domnul Andrius Palionis. Întâlnirea a vizat schimbul de experiență privind integrarea sectorului agricol în Uniunea Europeană și mecanismele de sprijin pentru fermierii mici.
Discuțiile s-au concentrat pe experiența Lituaniei în integrarea în UE, colaborarea ministerului cu asociațiile și camerele agricole, exporturile și importurile de produse agroalimentare, transformările agriculturii după integrare și provocările pentru perioada 2028–2034.
Serghei Ivanov a subliniat importanța strategică a sectorului agricol: „Agricultura nu mai este doar economie — este securitate”. El a precizat că „în fața crizelor multiple care afectează regiunea noastră, securitatea alimentară devine o prioritate strategică. Statele noastre trebuie să acționeze împreună: pentru a proteja fermierii, pentru a consolida producția și pentru a asigura stabilitatea societăților noastre”.
Reprezentanții Republicii Moldova au subliniat că dezvoltarea agriculturii trebuie să fie vizibilă pentru cetățeni, prin fapte concrete, nu doar prin slogane, iar colaborarea cu partenerii europeni este esențială pentru realizarea acestui obiectiv.














Lasă un răspuns