Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a avut o ședință de lucru cu delegația franceză de aplicare a legii, în cadrul Proiectului extrabugetar OSCE „Sprijin pentru instituțiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate în regiune”. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării bilaterale și sprijinul pentru dezvoltarea Centrului Chinologic al Serviciului Vamal.
Proiectul include instruiri specializate și perfecționarea echipelor canine, nu doar pentru depistarea armamentului și substanțelor periculoase, ci și pentru protecția transporturilor de produse agricole, asigurând siguranța exporturilor și tranzitului internațional. Alexandru Iacub a subliniat că parteneriatele internaționale sunt esențiale pentru modernizarea administrației vamale și creșterea capacităților operaționale.
Delegația franceză și-a exprimat intenția de a sprijini Serviciul Vamal prin programe de instruire, echipamente specializate și asistență tehnică, urmând să extindă colaborarea și pe alte dimensiuni de dezvoltare instituțională. Totodată, reprezentanții Serviciului Vamal vor prezenta o matrice a necesităților instituționale, care va ghida prioritățile de sprijin.
Prin aceste măsuri, Serviciul Vamal contribuie la securizarea transporturilor de produse agricole și la facilitarea exporturilor, sprijinind dezvoltarea comerțului exterior al Republicii Moldova.





















Lasă un răspuns