BNM consolidează dialogul european: Întrevedere bilaterală între Anca Dragu și Comisara Europeană pentru Servicii Financiare

BNM consolidează dialogul european: Întrevedere bilaterală între Anca Dragu și Comisara Europeană pentru Servicii Financiare

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală cu Maria Luís Albuquerque, Comisara Europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor. Discuțiile au vizat evoluțiile din sectorul financiar al Republicii Moldova, situația macroeconomică a țării și implicarea activă a BNM în procesul de integrare europeană.

În centrul dialogului s-a aflat obiectivul comun de a consolida un sistem financiar rezilient, sigur și aliniat la standardele Uniunii Europene, capabil să susțină o economie competitivă și stabilă.

Guvernatoarea Anca Dragu a evidențiat progresele semnificative realizate în domeniul guvernanței, transparenței și modernizării infrastructurii de plăți. Un pas esențial în acest sens îl constituie aderarea Republicii Moldova la SEPA (Zona Unică de Plăți în Euro), un proces care, potrivit guvernatoarei, „reprezintă un simbol al încrederii, o validare a reformelor realizate, cu beneficii concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri”.

„Reușitele de până acum ne încurajează să continuăm cu aceeași determinare: stabilitate macroeconomică, transparență instituțională și reforme structurale. Modernizarea infrastructurii de plăți, digitalizarea serviciilor financiare și consolidarea guvernanței ne apropie de normele și cele mai bune practici europene”, a declarat Anca Dragu, subliniind importanța cooperării permanente cu instituțiile europene pentru construirea unei economii competitive și orientate spre cetățeni.

În cadrul discuțiilor, a fost abordată și implementarea Planului de Creștere agreat cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,9 miliarde euro pentru perioada 2025–2027. Acest program reprezintă o oportunitate economică majoră pentru Republica Moldova, menită să consolideze competitivitatea și stabilitatea macroeconomică a țării.

În cadrul întrevederii, au fost evaluate și progresele în implementarea recomandărilor din Pachetul de Extindere al Uniunii Europene, precum și în armonizarea cadrului prudențial bancar al Moldovei cu cel al Uniunii Europene, în conformitate cu metodologia Autorității Bancare Europene (EBA).

Întrevederea a avut loc în contextul atelierului de dialog la nivel înalt „Finanțe și creștere economică: Lecții pentru parcursul european al Republicii Moldova”, organizat de Banca Națională a Moldovei la Chișinău. Evenimentul a reunit oficiali naționali și europeni, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și experți economici, oferind o platformă strategică de discuții despre prioritățile financiare și economice ale Republicii Moldova pe drumul său ireversibil spre aderarea la Uniunea Europeană.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *