Ungaria și Slovacia se pregătesc pentru cele mai grave inundații din ultimii zece ani. Autoritățile au început de câteva zile să se aștepte la ce e mai rău.

Cele mai expuse zone, vizate acum de pericol, includ și capitala Budapesta, unde autoritățile maghiare se așteaptă ca nivelul apei să crească cu peste 8 metri. În Visegrad și Szentendre, aflate la nord de Budapesta, autoritățile au organizat baraje mobile pentru a limita inundațiile de pe Dunăre.
Se ia în calcul inclusiv evacuarea civililor din zonele inundabile. Astfel, nivelul maxim al apelor Dunării ar urma să fie atins în cursul zilelor de joi sau vineri.
În Slovacia, ministrul Mediului a declarat că Dunărea a atins peste noapte un nivel maxim de aproape 10 metri, iar acum nivelul apei va scădea încet. El a menționat că pagubele cauzate de inundații în întreaga țară au fost estimate la 20 de milioane de euro.