Guvernul a aprobat Regulamentul privind procedura de autorizare, cultivare, monitorizare, comercializare și procesare a cânepii industriale și horticole, un document care deschide noi oportunități pentru valorificarea acestei culturi agricole. Noile prevederi extind semnificativ utilizările materiei prime obținute din cânepa industrială și ar putea crește valoarea economică pe hectar cu până la 40%, potrivit autorităților.
Dacă până în prezent cânepa industrială era utilizată în principal pentru fibre, semințe și ulei, noul cadru permite exploatarea unei game mai largi de produse derivate. Astfel, tulpinile, biomasa și alte componente ale plantei vor putea fi procesate în produse precum brichete, uleiuri industriale, suplimente alimentare sau cosmetice, în conformitate cu legislația în vigoare.
Autoritățile susțin că această abordare contribuie la o utilizare mai eficientă a resurselor agricole și la dezvoltarea unor lanțuri de valoare cu potențial economic ridicat pentru sectorul privat.
Regulamentul reafirmă că cânepa industrială este o plantă tehnică, cu un conținut extrem de redus de substanțe psihoactive, ceea ce exclude utilizarea sa în scopuri narcotice. În acest sens, documentul introduce și o procedură clară pentru determinarea nivelului de tetrahidrocanabinol (THC).
Analizele vor fi realizate în perioada de înflorire, pe baza probelor reprezentative, în laboratoare acreditate, inclusiv din afara Republicii Moldova, pentru a asigura conformitatea și transparența procesului.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va avea responsabilitatea de a emite autorizațiile și de a monitoriza activitatea de cultivare. Acestea vor fi acordate fermierilor care dețin sau utilizează legal terenuri agricole și vor include informații precum scopul cultivării, suprafața, amplasarea terenului, soiul utilizat și modalitățile de valorificare a producției.
Fermierii vor fi obligați să țină un registru de evidență a producției, care va fi arhivat conform legislației. În paralel, ANSA va efectua controale planificate și inopinate pentru a verifica respectarea cerințelor.
În cazul constatării unor abateri, autoritatea va putea solicita corectarea acestora sau retragerea autorizației, în funcție de gravitatea situației.
Producția obținută din cânepa industrială va putea fi comercializată atât pe piața internă, cât și exportată, în baza autorizațiilor corespunzătoare. Totodată, producătorii vor fi obligați să raporteze anual datele privind producția către ANSA.
Noul regulament este prezentat de autorități drept un pas important pentru modernizarea sectorului agricol și diversificarea surselor de venit pentru fermieri, în condițiile unei cereri tot mai mari pentru produse industriale și bio-bazate.













Lasă un răspuns