/
Discuții la minister despre crearea Oficiului Horticol

Discuții la minister despre crearea Oficiului Horticol

La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut loc o ședință de lucru dedicată discuțiilor privind eventuala creare a Oficiului Horticol. La reuniune au participat reprezentanți ai asociațiilor de profil din sector, fiind analizate perspectivele de organizare instituțională a domeniului horticol.

În ultimii ani, autoritățile au lucrat la consolidarea cadrului normativ din horticultură, inclusiv prin elaborarea și promovarea Legii horticulturii, adoptate în anul 2025. Această lege a stabilit, totodată, baza juridică necesară pentru posibila instituire a Oficiului Horticol, gândit ca o structură publică prin care statul să implementeze politicile din acest sector.

Conform prevederilor incluse în actul normativ, Oficiul Horticol ar urma să aibă un rol de sprijin și coordonare pentru dezvoltarea horticulturii. Printre atribuțiile prevăzute se numără promovarea produselor horticole atât pe piața internă, cât și pe piețele externe, realizarea analizelor sectoriale și a cercetărilor de marketing, precum și fundamentarea economică a direcțiilor de dezvoltare a domeniului.

De asemenea, instituția ar putea fi implicată în evaluarea și monitorizarea potențialului de producție horticolă, inclusiv aspecte legate de înființarea și defrișarea plantațiilor. În același timp, Oficiul ar contribui la introducerea și promovarea inovațiilor și tehnologiilor moderne în sector, precum și la facilitarea implementării proiectelor de dezvoltare.

Potrivit cadrului legal, finanțarea Oficiului Horticol ar urma să fie asigurată din mai multe surse: contribuții obligatorii ale producătorilor și exportatorilor de produse horticole, alocații din bugetul de stat, venituri proprii obținute din prestarea serviciilor, dar și granturi și proiecte finanțate din surse interne și externe, precum și alte resurse permise de legislație.

În etapa următoare, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a solicitat asociațiilor de profil să transmită în scris poziția finală a sectorului privind oportunitatea înființării Oficiului Horticol, pentru a consolida o viziune comună asupra acestui subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *