În perioada 28–30 martie 2026, prețul motorinei standard în Republica Moldova va ajunge la 32,10 lei/litru, în creștere cu 1,10 lei față de nivelul anterior, iar benzina COR 95 va costa 29,53 lei/litru, cu 11 bani mai mult, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică (ANRE).
Decizia survine în contextul stării de urgență declarate prin Hotărârea Parlamentului nr. 38/2026 și a unui set de măsuri aprobate de Guvern pentru a asigura aprovizionarea consumatorilor cu motorină și a preveni eventuale penurii.
Ajustarea rapidă a prețurilor la motorină
Autoritățile au decis modificarea mecanismului de calcul al prețurilor la motorină, pentru a permite adaptarea mai operativă a prețurilor de comercializare cu amănuntul în funcție de cotațiile internaționale, care în prezent fluctuează zilnic semnificativ, cu variații de până la 130 USD/tonă. Potrivit ANRE, situația este agravată de reducerea stocurilor de motorină până la aproximativ 7 zile de consum, ceea ce exercită presiuni suplimentare asupra importatorilor. Pentru benzină, mecanismul de calcul rămâne neschimbat, stocurile fiind suficiente.
Comercializarea motorinei premium la preț plafonat
În situația în care motorina standard nu este disponibilă, autoritățile au permis vânzarea motorinei premium (aditivate) la preț plafonat, pentru a evita sistarea vânzărilor în stațiile de alimentare care dispun doar de acest tip de combustibil. Măsura nu este obligatorie, operatorii putând decide dacă o aplică sau nu pe perioada lipsei motorinei standard.
Fondurile Lukoil pentru aprovizionarea stațiilor
Compania „Lukoil” va putea utiliza mijloacele financiare din conturile sale din Republica Moldova exclusiv pentru achiziția de produse petroliere necesare aprovizionării rețelei proprii de stații. ANRE precizează că scopul este creșterea gradului de aprovizionare cu produse petroliere a rețelei „Lukoil” și reducerea presiunii asupra celorlalte rețele și a pieței de vânzări cu amănuntul.
Autoritățile subliniază că măsurile adoptate au caracter temporar și se aplică strict pe perioada stării de urgență, ca răspuns la presiunile generate de situația internațională asupra pieței petroliere.














Lasă un răspuns