Republica Moldova va beneficia de un sprijin financiar de 241 de milioane de euro din partea Uniunii Europene în următorii trei ani. Fondurile vor fi direcționate spre reforme esențiale în protecția socială, educație, muncă și sănătate, în cadrul Planului de Creștere pentru Moldova, menit să accelereze modernizarea țării și integrarea europeană.
Anunțul a fost făcut în urma întrevederii dintre premierul Dorin Recean și Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe. Oficialul european a avut și o întâlnire cu președinta Maia Sandu, în care s-a discutat extinderea cooperării în domenii-cheie pentru îmbunătățirea nivelului de trai.
Președinta Sandu a subliniat importanța consolidării educației, inclusiv prin extinderea participării Moldovei la programul Erasmus+ și dezvoltarea învățământului profesional. Roxana Mînzatu a evidențiat beneficiile alinierii Moldovei la legislația europeană în domeniul social – locuri de muncă mai sigure, servicii sociale eficiente și drepturi sporite pentru angajați.
Vizita are loc în contextul dialogului Moldova–UE privind politicile sociale, educaționale și ale muncii.




















Lasă un răspuns