Reducerea vizibilă a importurilor de îngrășăminte în anul 2024 se explică prin constrângerile de lichiditate, dar și prin comportamentul strategic al fermierilor din Republica Moldova și din întreaga regiune a Bazinului Mării Negre, care preferă să amâne achizițiile majore de îngrășăminte până după finalizarea sezonului agricol de toamnă. Astfel, fermierii așteaptă să vadă dacă anul agricol se dovedește secetos sau roditor înainte de a decide nivelul investițiilor pentru recolta următoare.
Totuși, utilizarea îngrășămintelor pare să înceapă să se optimizeze. Fermierii învață să facă mai mult cu mai puțin.
De ce recoltele au rezistat scăderii cantității de îngrășăminte aplicate? Pentru Moldova, în 2024 importurile de fertilizanți minerali au scăzut cu 23%, pe când producția agricolă, deși a fost slabă, a scăzut într-o proporție mai mică – cu 15% comparativ cu 2023. În anul 2025, îngrășămintele se importă într-un ritm chiar mai lent decât în 2024, iar recoltele sunt și se așteaptă a fi bune. Spre exemplu, rapița – cel mai mare consumator de inputuri – a avut o producție record de 300 mii tone.
Faptul că producția agricolă nu a scăzut drastic odată cu reducerea îngrășămintelor se datorează unor factori agronomici și tehnologici. În primul rând, solurile funcționează ca o „zonă tampon” de nutrienți datorită fertilizărilor masive din anii precedenți. Multe terenuri agricole din Moldova au fost fertilizate intens în trecut, acumulând rezerve de substanțe nutritive. Chiar dacă fermierii au diminuat dozele în ultimii ani, culturile continuă să se hrănească din aceste rezerve, mai ales din elemente puțin mobile precum fosforul. Fosforul, de exemplu, se deplasează foarte încet prin sol – de ordinul milimetrilor pe an – și rămâne disponibil plantelor pe durata a câțiva ani. Astfel, un teren fertilizat abundent anterior poate susține 2-3 cicluri de producție fără inputuri noi masive.
În al doilea rând, unii fermieri, mai ales cei mari, au început să devină mai eficienți în utilizarea fiecărui kilogram de îngrășământ aplicat. Practicile agricole moderne includ gestionarea precisă a fertilizării, folosind analize de sol și tehnologii de aplicare localizată. În trecut, o parte importantă din îngrășăminte nu ajungea să fie absorbită de plante – azotul se putea pierde prin levigare în adâncimea solului sau prin evaporare sub formă de gaze (în special la utilizarea ureei), iar fosforul se bloca în compuși insolubili dacă solul era prea acid sau prea bazic. Specialiștii estimează că, în mod tradițional, doar circa 50% din azotul aplicat și 20% din fosfor erau efectiv preluate de culturi, restul rămânând nevalorificat.
Nu în ultimul rând, progresul tehnologic agricol a diminuat dependența strictă de îngrășăminte chimice. Randamentul culturilor este rezultanta multor verigi tehnologice, iar inputurile mai mici sunt compensate prin alte mijloace de optimizare. Au intrat în joc soiuri și hibrizi noi, mai performanți, care valorifică mai bine resursele din sol. De asemenea, practici precum rotația eficientă a culturilor, lucrările conservatoare ale solului, controlul integrat al dăunătorilor și irigațiile (acolo unde sunt disponibile) contribuie la menținerea recoltelor.
Perioada 2022–2025 a fost marcată de fluctuații ale prețurilor la îngrășăminte, un factor cheie care a influențat volumul importurilor. Din fericire, din anul 2023 a început o oarecare relaxare a prețurilor: pe piața internațională, îngrășămintele azotoase au scăzut ca preț la ~13,11 lei/kg (rămânând totuși peste nivelul pre-criză). În 2024 s-a ajuns chiar la o normalizare aproape completă, cu prețuri comparabile sau chiar ușor sub cele din 2021 (ureea și azotatul de amoniu coborând spre 9-10 lei/kg, nivel nemaiîntâlnit de la începutul crizei).
Pentru fermieri însă, doi ani de inputuri exorbitant de scumpe au lăsat urmări. Situația a evidențiat un adevăr dureros: în agricultură, marjele de profit rămân mici, iar dacă prețurile inputurilor cresc mult mai repede decât prețurile de vânzare ale recoltei, fermele pot opera în pierdere chiar și la producții bune. Ca rezultat, ponderea costurilor cu fertilizanții în cheltuielile totale ale unei gospodării a urcat vertiginos – de la valori istorice de 15-20% spre niveluri ce au depășit adesea 30-35%.
Situația din Republica Moldova în privința îngrășămintelor se înscrie într-un tablou mai larg, specific Europei Centrale și de Est, dar cu particularități locale. Fermierii moldoveni au acces mai dificil la îngrășăminte comparativ cu omologii lor din vestul Europei, atât din considerente financiare (putere de cumpărare mai redusă, subvenții agricole limitate), cât și logistice. În perioada 2022–2024, Moldova și-a diversificat sursele de aprovizionare, importând îngrășăminte din 44 de țări, însă primele 5 țări furnizoare acoperă încă 85% din necesar. Această concentrare implică și riscuri: dacă un furnizor major – cum este Rusia, tradițional principalul exportator de fertilizanți spre Moldova – își reduce livrările, piața locală resimte imediat un deficit, iar prețurile pot escalada. Per ansamblu, accesibilitatea la îngrășăminte în Moldova rămâne sub media UE, ceea ce se traduce prin costuri de producție mai ridicate pe hectar pentru fermierii locali.
Toate dificultățile locale sunt amplificate de contextul european. Agricultura din UE se confruntă astăzi cu o criză a costurilor: nu doar îngrășămintele, dar și motorina, energia electrică, furajele și pesticidele s-au scumpit în ultimii ani. Însă prețurile de vânzare ale recoltelor sunt stabilite pe piețe globale, unde fermierii din afara Europei (America, Asia etc.) concurează adesea cu costuri de producție mai mici. Rezultatul este o presiune enormă asupra competitivității exploatațiilor europene.
Se ridică astfel o întrebare strategică: poate supraviețui agricultura arabilă europeană pe termen lung, dacă inputurile continuă să fie mult mai scumpe aici decât în alte regiuni ale lumii, iar politicile nu compensează diferența? Observatorii din industrie atrag atenția că asistăm la o problemă sistemică: la prețuri globale similare pentru grâu sau porumb, fermierii din Bazinul Mării Negre ajung în pragul falimentului, în timp ce cei din alte țări nu – semn al unui decalaj de cost structural.
În pofida acestor provocări, sectorul agricol din Republica Moldova încă dă dovadă de reziliență și spirit de adaptare. Fermierii înțeleg că vechiul model, bazat pe cantități mari de îngrășăminte ieftine, s-ar putea să nu mai revină curând. Prin urmare, se orientează către strategii noi de fertilizare mai eficiente și mai sustenabile.
Una dintre tendințe este creșterea folosirii îngrășămintelor complexe cu formulări adaptate (de tip NPK cu adaos de microelemente), care și-au dovedit eficacitatea în ultimii ani – importurile acestor îngrășăminte mixte au rămas ridicate chiar și când cele azotoase simple au scăzut. Tehnologiile de precizie devin tot mai accesibile – de la drone care identifică exact zonele ce necesită fertilizare suplimentară, până la tractoare dotate cu GPS care aplică doze variabile, toate contribuind la creșterea randamentului per kilogram de îngrășământ administrat.
La nivel macro, se preconizează ca piața tradițională a îngrășămintelor chimice din Moldova să se contracte treptat în următorul deceniu. Țintele de mediu introduse inclusiv în țara noastră vor limita consumul de fertilizanți convenționali, încurajând alternativele eco-friendly. În același timp, dacă prețurile vor rămâne volatile, fermierii vor continua să fie prudenți și să cumpere doar strictul necesar, eventual stocând în anii ieftini pentru a trece peste anii scumpi.
Ultimii ani au adus lecții importante pentru sectorul agricol moldovenesc. Fluctuațiile importurilor de îngrășăminte între 2021 și 2025 au reflectat nu doar probleme de moment, ci și un proces de transformare: fermierii au învățat să fie mai precauți, mai atenți la raportul cost-beneficiu și mai deschiși la metode noi.
Fermierii au dreptul la un preț corect, traderii la un câștig cinstit, iar statul la o taxă echitabilă – doar acest echilibru poate asigura o agricultură funcțională și sustenabilă în Republica Moldova.
Lasă un răspuns