Moldova și Ucraina în dialog

Moldova și Ucraina în dialog

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită oficială la Kiev, unde a avut întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Energiei din Ucraina și conducerea NPC Ukrenergo. Discuțiile au vizat securitatea aprovizionării cu energie, pregătirea pentru sezonul rece 2025–2026 și posibilitatea creșterii interconectării între cele două țări.

Junghietu a subliniat interesul Republicii Moldova pentru importul de energie electrică din Ucraina, menționând că această colaborare contribuie la integrarea piețelor de energie ale celor două state în cadrul Uniunii Europene.

Suntem recunoscători Ucrainei pentru o strânsă colaborare pe domeniul energetic. În contextul sezonului rece, suntem interesați de posibilitatea furnizării de energie electrică din Ucraina. Efortul nostru comun se reflectă clar în perspectiva de integrare a piețelor de energie electrică din Moldova și Ucraina în piața energetică a Uniunii Europene„, a declarat Junghietu.

Partea ucraineană, reprezentată de ministra Energiei Svitlana Grynchuk și președintele NPC Ukrenergo, Vitalii Zaichenko, a reafirmat disponibilitatea de a sprijini Moldova, în limita capacităților tehnice și a situației generate de atacurile asupra infrastructurii energetice.

Sunt convinsă că cooperarea dintre țările noastre în domeniul energetic va rămâne puternică și de durată, avem obiective comune, valori comune și pășim împreună spre un scop comun – de a deveni membri cu drepturi depline ai comunității europene„, a subliniat ministra Energiei a Ucrainei, Svitlana Grynchuk.

Potrivit autorităților, aceste dialoguri au rolul de a asigura o securitate energetică mai puternică pentru Moldova și de a sprijini integrarea sa graduală în piața europeană de energie.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *