Asociația Forța Fermierilor cere demisia ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, în contextul „declarației politice cu privire la introducerea sistemului de plată a subvențiilor per ha”.

„Ministrul Agriculturii în situația de criză, ce continuă de 3 ani trebuie să fie promotorul măsurilor urgente și cardinale de redresare a sectorului. Însă, din păcate dânsul este preocupat mai mult de piar politic și agitația electorală în timpul de serviciul public. Declarația lui despre legătura introducerii plăților directe cu participarea agricultorilor la referendum din 20 octombrie este una aberanta și falsă care din contra subminează aspirațiile europene. Este un șantaj cras, care nu are nici o legatură cu realitățile.
Accesarea fondurilor europene pentru agricultură din momentul când Moldova a primit statut de candidat în UE depinde nu de rezultatele unui referendum fără mare valoare juridică, ci de la prioritizarea agriculturii în cadrul negocierilor de aderare și profesionalismul echipei de negocieri.
Totodată, menționăm că Moldova dispune de propriu fond de subvenționare cu valoare de 1,7 miliarde lei în 2024, iar o bună parte din care s-ar putea fi repartizat ca plăți directe. Este rușinos ca functionar de așa rang, responsabil pentru unul din cele mai importante ramuri ale economiei se ocupă cu manipulare, care poate provoca efectul invers în rândurile fermierilor în raport cu vectorul european. În acest context, solicităm demisia Ministrului Agriculturii si lansarea imediată a consultărilor cu asociațiile agricole referitor la candidatura urmatorului ministru”, se arată în mesajul asociației.
Bani.md scrie că, în cadrul ședinței cu șefii direcțiilor agricole din raioane, de la începutul acestei săptămâni, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea a declarat: „Vreți subvenții la hectar? Mergeți la referendum pe 20 octombrie și votați integrarea în UE și veți avea subvenții la hectar”.
