Deja nu mai este o noutate faptul că sezonul curent a fost unul record pentru exporturile de rapiță din Republica Moldova, țara noastră reușind să se poziționeze drept al doilea furnizor de rapiță al Uniunii Europene, fiind devansată doar de Ucraina. În același timp, Moldova a devansat așa jucători agricoli tradițional puternici, precum Australia, Serbia sau Canada, consolidându-și rolul de furnizor important pe piața europeană a oleaginoaselor.
În perioada iulie–decembrie 2025, din Republica Moldova au fost exportate 290 445 tone de rapiță, un volum fără precedent pentru sectorul agricol național. Nivelul a depășit de peste trei ori exporturile din aceeași perioadă a anului 2024 și a fost cu 11% mai mare decât recordul istoric anterior din iulie–decembrie 2023, când livrările au însumat 260 761 tone.

Un alt element favorabil al sezonului curent a fost nivelul prețului. Prețul mediu de export al rapiței în iulie–decembrie 2025 a fost de 9,04 lei per kilogram, ușor peste nivelul din 2024 și cu circa 20,6% mai mare comparativ cu sezonul 2023, când rapița se comercializa la un preț mediu de doar 7,49 lei per kilogram. Evoluția prețurilor a reflectat cererea fermă din Uniunea Europeană, presiunile din piața uleiurilor vegetale și interesul crescut pentru materie primă destinată biocombustibililor.
Creșterea simultană a volumelor exportate și a prețului mediu s-a tradus direct într-un salt major al încasărilor din exporturile de rapiță. Astfel, în perioada iulie–decembrie 2025, veniturile obținute de Republica Moldova din exporturile oleaginoasei au ajuns la 2 miliarde 624 milioane lei, un nivel de 3,24 ori mai mare decât încasările din perioada similară a anului 2024. Din punct de vedere valoric, acesta este unul dintre cele mai performante sezoane din istoria agriculturii moldovenești.

În luna decembrie 2025, exporturile de rapiță din Republica Moldova s-au temperat vizibil, volumul livrat peste hotare reducându-se la 3 822 de tone, practic de două ori mai puțin față de nivelul înregistrat în luna noiembrie. Diminuarea cantităților indică faptul că sezonul comercial al rapiței se apropie de final, iar exporturile din ultima lună a anului reflectă, în esență, scoaterea ultimelor volume disponibile din țară, pe fondul epuizării stocurilor și al încheierii ciclului de comercializare pentru recolta sezonului curent.

Structura exporturilor de rapiță din Republica Moldova în perioada iulie–decembrie 2025 evidențiază un grad ridicat de concentrare, primii trei exportatori realizând împreună peste jumătate din cantitatea totală livrată la nivel național. Liderul pieței a fost RUSAGRO-PRIM SRL, care a exportat 81 177 tone de rapiță, echivalentul a 28% din total, fiind urmat de VADALEX GRAINS SRL, cu 36 031 tone sau 12%, și de OROMIMEXPO SRL, care a livrat 33 595 tone, reprezentând tot 12%. Cumulat, aceste trei companii au exportat peste 150 mii tone de rapiță.

Structura destinațiilor de export ale rapiței din Republica Moldova în sezonul 2025–2026 este puternic orientată către Uniunea Europeană, 95% din livrările de rapiță moldovenească fiind direcționate către state membre ale UE. Principala destinație a fost România, care a absorbit 185 559 tone la un preț mediu de 8,97 lei/kg, urmată de Bulgaria, cu 59 507 tone la un preț mediu de 9,35 lei/kg, și de Grecia, care a importat 19 205 tone la 9,05 lei/kg. Volume mai reduse au fost livrate către Cehia, Olanda și Germania, unde prețurile unitare au fost mai ridicate, dar pe cantități limitate, în timp ce exporturile către destinații non-UE, precum Nepal, Emiratele Arabe Unite sau Marea Britanie, au avut un caracter punctual.

În total, în sezonul actual, din Republica Moldova au fost exportate 330 de mii de tone de rapiță, dintre care circa 88%, adică 290 de mii de tone, au reprezentat livrări de materie primă, iar restul de 12%, echivalentul a 38,5 mii de tone rapiță, au fost valorificate sub formă de ulei, respectiv 16 180 tone de ulei de rapiță. Dincolo de performanța cantitativă a exporturilor de rapiță ca materie primă, sezonul curent marchează un moment important pentru agricultura moldovenească prin relansarea procesării interne a rapiței, pentru prima dată după mai bine de 15 ani. Revenirea producției de ulei de rapiță indică un pas concret spre creșterea valorii adăugate, diversificarea portofoliului de produse agricole procesate și reducerea dependenței exclusive de exportul de materie brută, conturând astfel un dublu rezultat pozitiv pentru sectorul rapiței din Republica Moldova.

Rapița s-a confirmat astfel drept o cultură profitabilă, fapt care a determinat fermierii să investească activ în material semincer și tehnologii specifice culturii. Tendința se menține și în sezonul curent, ce sugerează că interesul pentru rapiță rămâne ridicat. Pentru sezonul 2026–2027 se anticipează o recoltă de rapiță cel puțin egală, iar posibil chiar mai mare decât cea excepțională din sezonul actual, ce va menține cultura oleaginoasă în centrul strategiei agricole și comerciale a Republicii Moldova.















Lasă un răspuns