Compania „Tirasteploenergo” a anunțat că, începând de astăzi, 1 ianuarie 2025, ora 7.00, locuitorii din regiunea transnistreană au rămas fără încălzire și apă caldă, „din cauza opririi temporare” a furnizării gazelor în regiune.
Excepție fac instituțiile medicale cu staționar și unitățile sociale.
„Pentru a asigura o reluare lină și fără probleme a alimentării cu căldură și apă caldă, consumatorii vor fi conectați la sistemele centralizate de alimentare treptat, pe parcursul până la 14 zile, în etape”, se arată în comunicatul companiei.
În Transnistria a fost instituită stare de urgență în economie, din cauza problemei livrării gazelor naturale în regiune. Decizia a fost anunțată astăzi de așa-zisul lider din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, transmite unimedia.