AgroBook este locul unde găsești cele mai utile informații din și despre agricultură

AGROBOOK.MD – Noutăți din agricultură

Banca Mondială investește 7,9 mil. $ pentru restaurarea ecosistemului râului Nistru

Banca Mondială investește 7,9 mil. $ pentru restaurarea ecosistemului râului Nistru

Banca Mondială a aprobat un grant de 7,9 milioane de dolari pentru Republica Moldova, destinat finanțării proiectului RE-MAP, o inițiativă care vizează restaurarea ecosistemelor și prevenirea poluării. Proiectul este susținut de Fondul Global pentru Mediu și se concentrează pe implementarea practicilor durabile în bazinul râului Nistru, o zonă cu importanță ecologică și socio-economică pentru țară, informează IPN.

Printre obiectivele principale ale proiectului se numără restaurarea pădurilor și a zonelor umede, reîmpădurirea, dezvoltarea unor sisteme integrate agricultură-zootehnie-silvicultură, armonizarea politicilor de prevenire a poluării și utilizare durabilă a terenurilor, precum și consolidarea capacității instituțiilor și comunităților de a implementa și monitoriza proiectele de restaurare.

O componentă importantă a inițiativei este generarea de beneficii socio-economice pentru peste 99.000 de persoane, prin îmbunătățirea resurselor naturale și creșterea oportunităților de angajare în regiune.

Prin restaurarea ecosistemelor și prevenirea poluării, investim în sănătatea comunităților și în sustenabilitatea ecologică a țării”, a declarat Ulrich Schmitt, manager de proiect în Moldova.

Republica Moldova a aderat la Banca Mondială în 1992, iar de atunci au fost alocate peste 2,3 miliarde de dolari pentru mai mult de 70 de operațiuni în întreaga țară.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *