Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a intensificat măsurile de combatere a activităților economice ilicite. În primele 10 luni ale anului curent, au fost constatate 2.284 de cazuri de activități economice desfășurate fără respectarea legislației, în creștere cu 18,28% față de perioada similară a anului trecut.

Cele mai frecvente abateri au fost înregistrate în:
- Comerțul de bunuri, inclusiv prin platforme online;
- Prestările de servicii;
- Transportul de pasageri în regim taxi.
Pentru aceste încălcări, SFS a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3,9 milioane de lei. Amenzile, conform art. 263 alin. (1) din Codul Contravențional, variază între 1.500 și 4.500 de lei pentru desfășurarea activităților economice fără înregistrare legală.
Pe lângă sancțiuni financiare, SFS subliniază că persoanele care ignoră obligația de înregistrare a activităților economice își periclitează drepturile sociale, cum ar fi accesul la pensii sau la alte forme de protecție socială.
„Îndemnăm toți cetățenii care desfășoară activități economice să le înregistreze într-o formă organizatorico-juridică și să opteze pentru conformarea voluntară. Respectarea legii contribuie la un mediu economic echitabil și sustenabil”, se arată într-un comunicat al instituției.