Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noile prețuri maxime de referință pentru produsele petroliere principale, aplicabile pentru data de 18 iunie 2026.
Astfel, benzina 95 va putea fi comercializată la un preț maxim de 28,34 lei/litru, în scădere cu 0,17 lei față de ziua precedentă. În același timp, motorina se ieftinește mai accentuat, ajungând la un preț maxim de 26,61 lei/litru, cu 0,29 lei mai puțin.
Reducerea prețurilor vine în contextul ajustărilor zilnice realizate de ANRE în baza metodologiei oficiale, care ține cont de cotațiile internaționale Platts, cursul valutar, accizele și marja comercială.
Prețurile maxime sunt calculate în baza mediei cotațiilor internaționale pentru ultimele 14 zile, precum și a cursului oficial de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA, la care se adaugă accizele și TVA-ul stabilite conform legislației în vigoare.
Evoluția descendentă a prețurilor la carburanți reprezintă o ușoară gură de oxigen pentru agricultori, în plină perioadă de lucrări agricole, când consumul de combustibil este ridicat.














Lasă un răspuns