Piața mondială a uleiurilor vegetale intră într-o fază clară de repoziționare, în care influența factorilor geopolitici se estompează, iar atenția se mută din nou pe fundamente: recolte, condiții meteo, cerere și fluxuri comerciale. Reducerea primei de risc din piețe determină o abordare mai prudentă din partea traderilor, cu accent pe potențialul de corecție în unele segmente.
Uleiul de palmier rămâne relativ ferm, cu contractul de septembrie la Bursa din Malaezia în zona 4.529–4.573 ringgit/tonă și rezistență importantă la 4.700–4.750 ringgit. Uleiul de soia la Chicago continuă să fie sub presiune, pe fondul așteptărilor de recoltă bună în SUA și al ieșirii fondurilor din poziții long, ceea ce menține un ton mai slab pe întreg complexul oleaginos.
Pe piața fizică, India devine din nou centrul de ajustare a prețurilor: cererea rămâne moderată, iar paritatea aproape atinsă între prețurile internaționale și cele interne limitează spațiul pentru noi achiziții. Uleiul de floarea-soarelui este segmentul cel mai vulnerabil, cu cerere slabă și competitivitate redusă față de uleiul de soia (diferență de circa 100 USD/tonă), în timp ce în Marea Neagră prețurile FOB rămân la 1.360–1.380 USD/tonă, iar în Europa de Vest în jur de 1.460 USD/tonă.
Concluzia pieței este una coerentă: oferta globală rămâne suficientă, iar direcția pe termen scurt va fi dictată de vremea din emisfera nordică și ritmul recoltelor. În lipsa șocurilor majore, presiunea pe prețuri rămâne moderat descendentă, cu episoade de volatilitate generate de fluxurile financiare și comerciale.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns