Măsuri pilot pentru fermieri: ce propune Guvernul

Măsuri pilot pentru fermieri: ce propune Guvernul

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile analizează și testează mai multe măsuri de sprijin pentru fermieri, inclusiv propunerile venite de la Asociația Forța Fermierilor. Totuși, aplicarea completă a acestora depinde atât de resursele financiare disponibile, cât și de capacitatea instituțională a Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA).

În primul rând, noi nu avem astăzi acele fonduri europene ca în Uniunea Europeană. Asta este un moment. Doi la mână, noi avem în proces de acreditare și ajustare Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA – n.r.). Acest fapt presupune că trebuie să demonstrăm că agenția este fortificată și are capacități de a gestiona și de a monitoriza fondurile europene sau de pre-aderare. Tindem prin digitalizare să facem toate sistemele interoperabile. Să putem consuma toate datele corect, dar și să creăm sistemele informaționale prin care trebuie să monitorizăm fondurile. Să dăm dovadă de transparența acestor bani în cazul când vom accesa fondurile de pre-aderare„, a explicat oficialul.

Ministra a adăugat că, deși discuțiile pe marginea acestor propuneri sunt în curs, AIPA nu este pregătită pentru aplicarea imediată a tuturor măsurilor: „Acum, astăzi AIPA nu este pregătită pentru asemenea exercițiu. Se lucrează, noi suntem în proces de acreditare, sunt un șir de condiționalități pe care le avem de întreprins cu bugete inclusiv„.

Referitor la acciza la motorină, oficialul a precizat că sprijinul propus de fermieri se referă la perioada ianuarie–mai 2026. Ministra a menționat că, deși acciza în Republica Moldova este de două ori mai mică decât media europeană, o scutire totală depinde de buget și prioritățile investițiilor.

Trebuie să facem o diferență între ce poate oferi statele membre a Uniunii Europene, având bugete și fonduri, și ce se întâmplă la noi, în limita bugetelor pe care le avem. Am prioritizat investițiile și vom schimba principiul de subvenționare ca să putem detalia mai bine și să direcționăm și spre accize. În privința accizelor, Ministerul Finanțelor își propune să regăsească în politica fiscal-vamală, să fie o măsură permanentă de debursare a acestei accize în beneficiul agricultorilor„, a spus Ludmila Catlabuga.

Ministra a mai precizat că autoritățile și fermierii au convenit să testeze un mecanism de sprijin pentru o singură cultură, cel mai probabil grâul, considerat strategic pentru securitatea alimentară. Măsura ar urma să fie pilotată începând din 2026, însă implementarea depinde de limitele bugetare ale Fondului Național de Dezvoltare în Agricultură.

Oficialul a subliniat că fermierii trebuie să vină cu o propunere clară, în scris, privind mecanismul de aplicare, pentru a putea fi analizată împreună cu instituțiile responsabile. În paralel, ministerul va prezenta capacitățile instituționale și va argumenta ce soluții pot fi aplicate realist.

Un alt obstacol identificat este lipsa de transparență în declararea terenurilor agricole, precum și problemele legate de consolidarea și schimbul de parcele. „Este important să înțelegem situația reală din teren și să identificăm împreună soluții viabile”, a menționat ministra.

La sfârșitul lunii martie, Asociația Forța Fermierilor a avut o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, exprimându-și nemulțumirea față de actualul model al agriculturii, care nu protejează fermierii micro, mici și mijlocii și favorizează expansiunea agroholdingurilor. Aceștia au cerut rambursarea integrală a accizelor la combustibil, subvenționarea dobânzilor și alte măsuri esențiale pentru sprijinirea sectorului agricol.

De menționat că, din 4 martie, a fost instituită stare de alertă în domeniul energetic pentru 60 de zile, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.

Sursa:tvrmoldova.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *