/
Încasări de peste 860 de milioane de lei la buget în doar o săptămână

Încasări de peste 860 de milioane de lei la buget în doar o săptămână

În perioada 9–15 martie 2026, încasările realizate de Serviciul Vamal la bugetul de stat au depășit 860,8 milioane de lei. De la începutul anului, instituția a acumulat aproximativ 7,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 102,5% din cifra de control stabilită.

În același interval, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă a depășit limita neimpozabilă, fiind încasate plăți de circa 23,4 milioane de lei. Această sumă reprezintă aproximativ 2,7% din totalul veniturilor colectate în perioada respectivă.

Potrivit Serviciului Vamal, banii colectați de la contribuabili sunt transferați direct în bugetul de stat, fiind ulterior utilizați pentru plata salariilor, dezvoltarea infrastructurii și finanțarea proiectelor sociale.

Totodată, în perioada menționată au fost perfectate 12.341 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a ajuns la 74.914 traversări ale frontierei. Cele mai aglomerate puncte de trecere rămân Leușeni și Sculeni, cu 15.115 și, respectiv, 14.991 de traversări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *