/
Primele contracte semnate pentru proiecte de gestionare a deșeurilor în suburbiile Chișinăului, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu

Primele contracte semnate pentru proiecte de gestionare a deșeurilor în suburbiile Chișinăului, cu sprijinul Fondului Național pentru Mediu

Astăzi au fost semnate primele șase contracte de finanțare între Fondul Național pentru Mediu și primăriile din Stăuceni, Tohatin, Ghidighici, Vadul lui Vodă, Cricova și Trușeni – localități suburbane ale municipiului Chișinău. Acestea se numără printre beneficiarii apelului de proiecte „Managementul integrat al deșeurilor”, lansat pentru perioada 2025–2026.

Proiectele vizează îmbunătățirea serviciilor de salubritate și reducerea impactului deșeurilor asupra mediului. În comuna Trușeni va fi construită o platformă de colectare a deșeurilor cu aport voluntar, în timp ce celelalte cinci localități vor beneficia de autospeciale și/sau tomberoane pentru colectarea separată a deșeurilor.

În total, 149 de primării din întreaga țară urmează să primească finanțare în cadrul acestui apel. Selecția proiectelor s-a făcut în baza unei evaluări riguroase, conform criteriilor stabilite, iar lista finală a fost aprobată prin Hotărârea Comitetului de Supraveghere al Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului (ONIPM) din 20 iunie 2025.

Proiectele care nu au fost selectate în această etapă se află pe lista de rezervă și vor putea beneficia de finanțare în funcție de disponibilitatea fondurilor suplimentare.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *