Timp de trei zile, 30 de crame din Republica Moldova și-au prezentat vinurile la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de vin din Canada, desfășurat la Montreal. Evenimentul a reunit numeroși pasionați, experți și critici de vin, oferindu-le ocazia să descopere calitatea și diversitatea vinurilor moldovenești. Publicul a fost impresionat de rafinamentul acestora, iar aprecierea nu a întârziat să apară.

Anatolie Zlotea, exportator de vinuri moldovenești și participant constant la acest festival, subliniază că prezența Moldovei la eveniment nu este o premieră, ci o confirmare a interesului crescut pentru vinurile locale pe piața canadiană și internațională.
”Suntem la cea de-a 15 ediție Salon des vins d’importation privee. Un eveniment foarte important pentru importatorii de vin din Quebec. Vom convinge canadienii că vinul moldovenesc își merită locul”, a declarat Anatolie Zlotea.
Datele oficiale arată că, în prima jumătate a anului 2024, Republica Moldova a exportat peste 71 de milioane de litri de vin, cu o valoare de peste 110 milioane de dolari. Vinurile moldovenești ajung în peste 56 de țări, printre care Statele Unite, Germania și China, consolidându-și astfel reputația pe piața internațională.
Succesul înregistrat la acest festival demonstrează că vinurile moldovenești continuă să câștige teren pe piețele externe, fiind apreciate pentru calitatea și autenticitatea lor. Exportatorii și producătorii speră că această vizibilitate sporită va contribui la extinderea oportunităților comerciale și la creșterea cererii pentru vinurile din Republica Moldova.
Sursa: info1.md


„Pământul vorbește” – O nouă platformă de discuții despre agricultura din Republica Moldova.
Află mai mult















Lasă un răspuns