Prețurile continuă să crească, iar pentru mulți moldoveni traiul devine tot mai dificil. În luna aprilie, inflația anuală a ajuns la 7,8%, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la servicii – aproape 14% față de anul trecut – în special la cele comunale și medicale, care au crescut cu aproape un sfert. La fel, produsele alimentare s-au scumpit cu aproape 10%, iar fructele și legumele cu circa 30%.

Economistul Veaceslav Ioniță afirmă că, în pofida scumpirilor, inflația dă semne de temperare:
„Inflația deja două luni la rând are tendință încurajatoare, adică negativă. Dacă noi anul trecut anticipam că inflația va atinge spre 10% în valoare anuală, acum lucrurile merg mai bine decât ne-am așteptat. În mare parte, aici a fost și contribuția Uniunii Europene atunci când ne-a dat granturi pentru a compensa tariful la energie electrică. Cel mai probabil faza critică a crizei am trecut-o și acum sper foarte mult că Republica Moldova intră într-o zonă de stabilitate, cel puțin la capitolul prețuri”, a explicat expertul.
Pe teren însă, realitatea rămâne apăsătoare. Mulți oameni spun că abia reușesc să-și acopere cheltuielile lunare. Salariile stagnează, în timp ce prețurile cresc de la o zi la alta.
Alții se bazează pe ce reușesc să producă în propria gospodărie sau pe sprijinul rudelor din străinătate.
Potrivit prognozei Băncii Naționale, inflația ar putea ajunge anul acesta la 7,3%, iar în 2026 să scadă sub 5%. Rămâne de văzut dacă această tendință se va resimți și în buzunarele oamenilor.



















Lasă un răspuns