Guvernul Republicii Moldova a aprobat Strategia sectorială pentru renovarea fondului imobiliar național 2025–2050, document elaborat cu sprijinul PNUD Moldova, Secretariatului Comunității Energetice, Uniunii Europene și Guvernului Danemarcei.
Strategia este însoțită de o Foaie de parcurs și stabilește obiectivul transformării tuturor clădirilor existente în imobile cu consum aproape egal cu zero.
Pentru implementarea măsurilor, un rol esențial îl are Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), aprobat în aprilie 2024 și gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Programul mobilizează resurse de circa 1,4 miliarde de lei în perioada 2024–2027, sprijinind renovarea clădirilor rezidențiale.
Potrivit datelor oficiale, mai mult de jumătate din energia consumată la nivel național provine din sectorul clădirilor. Dintre acestea, 87% reprezintă imobile rezidențiale și 13% nerezidențiale – precum instituții publice, birouri sau spații comerciale. Majoritatea au fost construite înainte de 1990 și prezintă un grad redus de eficiență energetică, ceea ce le face prioritare pentru reabilitare.
În cazul clădirilor nerezidențiale, cele mai mari suprafețe încălzite aparțin spațiilor comerciale (31%), urmate de instituții de învățământ (19%), restaurante și cafenele (18,8%), birouri (13%) și unități medicale (9%). Strategia prevede trei niveluri de renovare: minoră (până la 30% economii de energie), moderată (30–60%) și aprofundată (peste 60%).
Măsurile vizează izolarea termică a pereților și acoperișurilor, modernizarea sistemelor de încălzire și ventilație, înlocuirea ferestrelor și ușilor ineficiente, dar și lucrări pentru îmbunătățirea confortului interior și reducerea impactului asupra mediului. Beneficiile directe sunt costuri mai mici la facturi, siguranța construcțiilor, creșterea valorii de piață a imobilelor și locuri noi de muncă în construcții și inginerie.
CNED are un rol central în aplicarea Strategiei, prin coordonarea finanțărilor, oferirea de suport tehnic, promovarea bunelor practici și monitorizarea impactului lucrărilor. Astfel, instituția contribuie la consolidarea securității energetice a țării și la dezvoltarea unui fond imobiliar mai eficient și mai durabil.

















Lasă un răspuns