Statul Republicii Moldova va achiziționa 480.000 de acțiuni nou emise ale companiei Moldasig, reprezentând 80% din capitalul social, în valoare totală de 137,5 milioane de lei. Scopul acestei operațiuni este vânzarea ulterioară a acțiunilor pe piața reglementată, având deja un potențial cumpărător – Vienna Insurance Group, lider în domeniul asigurărilor în Europa Centrală și de Est, transmite IPN.
Decizia a fost aprobată printr-un proiect de Guvern, după ce, anterior, s-a constatat interesul public pentru cumpărarea pachetului de acțiuni Moldasig. Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a explicat că această măsură vine în urma unor litigii cu foști acționari și autorități care au dus la suspendarea dreptului de vot și la emiterea acțiunilor noi.
„Banca Națională a Moldovei a prelungit în repetate rânduri termenul pentru vânzarea acțiunilor, iar termenul final expiră pe 6 iunie 2025. Dacă tranzacția nu se va realiza până atunci, societatea va fi nevoită să răscumpere forțat acțiunile din fondurile proprii, ceea ce ar pune presiune financiară pe Moldasig”, a subliniat Cojuhari.
Reprezentantul APP a menționat că pachetul de acțiuni va fi scos pe piața reglementată, iar negocierile cu Vienna Insurance Group au avansat, fiind semnat un antecontract ce oferă garanții pentru vânzarea pachetului prin licitație cu strigare. Vienna Insurance Group este un actor important pe piața asigurărilor din regiune, operând în 30 de țări, și și-a exprimat un interes ferm pentru investiții în Moldova.
Această inițiativă este menită să asigure stabilitatea companiei Moldasig și să contribuie la dezvoltarea pieței asigurărilor din Republica Moldova, prin implicarea unui investitor strategic cu experiență regională. Guvernul și Agenția Proprietății Publice monitorizează atent procesul pentru a garanta respectarea termenelor și transparența tranzacției.




















Lasă un răspuns