Termenul pentru adoptarea hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate scade de la 20 la 5 zile lucrătoare, dacă debitorul declară starea de insolvabilitate și intenția de lichidare sau restructurare. Aceasta modificare a Legii insolvabilității a fost aprobată în primă lectură de Parlament.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Potrivit autorilor, inițiativa oferă soluții pentru prevenirea tergiversării procedurilor de insolvabilitate, îmbunătățirea recuperării creanțelor creditorilor și asigurarea protecției echitabile a intereselor tuturor părților implicate în proces.
Noile prevederi vor permite desfășurarea adunării creditorilor în regim online, ceea ce va conduce la mai multă eficiență și costuri mai reduse. Totodată, recuperarea creanțelor privind contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii va fi simplificată, pentru a asigura dreptul angajaților la prestații sociale. Se are în vedere și gestionarea mai eficientă a companiilor de stat insolvabile, prin notificarea acestora și implicarea mai activă a reprezentantului debitorului în procedura de insolvabilitate.
„Prin această intervenție, creștem puterea debitorului pentru a-și apăra drepturile. În al doilea rând, trebuie să limităm și să descurajăm la maximum practica „eu sunt administrator de insolvabilitate ca să fac bani”. Nu – eu sunt administrator de insolvabilitate pentru a pune compania pe picioare sau pentru a rezolva problema în direcția corectă. Acesta este sistemul, din păcate, în prezent, iar sistemul actual de stimulente încurajează abuzurile și persoanele care lucrează o oră pe lună”, a declarat vicepremierul Dumitru Alaiba.
Potrivit lui Alaiba, ministerele Economiei și Justiției vor analiza modul în care sunt stabilite tarifele pentru serviciile administratorilor de insolvabilitate, pentru „a limita abuzurile”.
Conform datelor Agenției Proprietății Publice, în prezent există 49 de întreprinderi de stat și societăți comerciale aflate în procedura de insolvabilitate, iar 14 dintre acestea sunt în procedura de lichidare, transmite IPN.