Aproape 6.000 de gospodării din Republica Moldova au beneficiat de voucherele EcoVoucher în sesiunea desfășurată între 14 aprilie și 4 mai 2025, având posibilitatea de a înlocui electrocasnicele vechi cu aparate noi, mai eficiente energetic. Programul, implementat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Uniunii Europene și finanțat de Norvegia, are ca scop reducerea consumului de energie electrică și îmbunătățirea confortului locativ al celor mai vulnerabili cetățeni.

„Popularitatea programului EcoVoucher este în continuă creștere, ceea ce reflectă în mod clar sporirea încrederii populației în această inițiativă. În sesiunea recent încheiată, am depășit numărul de 25.000 de beneficiari, care au valorificat vouchere de la lansarea programului – familii care nu doar că au acces acum la echipamente moderne și eficiente din punct de vedere energetic, ci, se bucură și de un confort sporit și o calitate mai bună a vieții”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
În cadrul acestei sesiuni, cei mai numeroși beneficiari au fost familiile cu mulți copii, un total de 4.732 de gospodării. Majoritatea acestora au fost familii cu trei sau mai mulți copii, care se află în situații de vulnerabilitate energetică. De asemenea, 1.228 de vouchere au fost valorificate de gospodăriile formate din doi sau trei vârstnici de peste 63 de ani.
Fiecare voucher a avut valoarea de 6.000 MDL și a acoperit până la 70% din costul unui nou aparat electrocasnic. Până în prezent, au fost valorificate mai mult de 25.500 de vouchere prin Programul EcoVoucher, având un impact semnificativ în modernizarea gospodăriilor din întreaga țară.
„Norvegia este mândră să sprijine tranziția Republicii Moldova către eficiență energetică. Prin programul EcoVoucher ajungem, totodată, la familii care au nevoie urgentă de susținere – părinți care cresc mai mulți copii și persoane în vârstă”, a spus Kamilla H. Kolshus, Chargé d’Affaires al Oficiului Ambasadei Norvegiei la Chișinău.
O nouă sesiune a programului va începe în curând, oferind gospodăriilor din Republica Moldova șansa de a trece la electrocasnice eficiente din punct de vedere energetic.



















Lasă un răspuns