Datele prezentate în tabelul USDA pentru piața oleaginoaselor din China indică o recalibrare structurală a cererii și a fluxurilor comerciale, în care accentul se mută treptat de la importul direct de uleiuri vegetale către procesarea internă a semințelor oleaginoase.
Pe partea de producție de oleaginoase, China înregistrează o creștere graduală. Totalul urcă de la 669,23 milioane tone în sezonul 2023–2024 la 678,11 milioane tone în 2024–2025, iar pentru sezonul 2025–2026 estimarea din aprilie este de 693,71 milioane tone, ușor ajustată în jos față de 697,71 milioane tone în martie. Structura producției arată o scădere semnificativă la arahide, de la 190,00 la 180,00 milioane tone, compensată de creșteri la floarea-soarelui, de la 17,50 la 22,00 milioane tone, și la categoria „altele”, care ajunge la 118,71 milioane tone. Soia rămâne stabilă în jur de 209,00 milioane tone, confirmând rolul său central în balanța proteică.
Importurile de oleaginoase rămân la un nivel foarte ridicat, dar cu o tendință de stabilizare. Totalul scade de la 1191,33 milioane tone în 2023–2024 la 1135,12 milioane tone în 2024–2025, apoi revine la 1174,25 milioane tone în estimarea din aprilie 2025–2026. Soia domină clar fluxurile comerciale, cu 1120,00 milioane tone, ceea ce înseamnă peste 95 la sută din total. În schimb, importurile de rapiță scad de la 54,86 la 42,50 milioane tone, indicând o reducere a dependenței de această cultură.
Consumul intern de șroturi proteice (oilmeals) confirmă expansiunea sectorului zootehnic. Totalul crește de la 1063,20 la 1122,00 milioane tone în estimarea din aprilie, respectiv 1129,40 milioane tone în martie. Soia generează cea mai mare parte a acestei cereri, urcând de la 771,50 la 841,50 milioane tone, ceea ce arată clar orientarea Chinei spre importul de boabe și procesare internă în detrimentul produselor finite.
Pe segmentul uleiurilor vegetale se observă cea mai importantă schimbare. Importurile totale de uleiuri scad de la 91,35 milioane tone în 2023–2024 la 75,05 milioane tone în 2024–2025, revenind doar parțial la 83,70 milioane tone în 2025–2026. Această dinamică reflectă o strategie de reducere a dependenței externe. Uleiul de palmier rămâne principalul produs importat, cu 41,75 milioane tone, fără creștere semnificativă. În schimb, uleiul de floarea-soarelui înregistrează o reducere abruptă, de la 12,07 la 5,00 milioane tone, ceea ce confirmă retragerea Chinei din acest segment. Uleiul de soia și cel de rapiță rămân relativ stabile, în jur de 3,00 și respectiv 21,50 milioane tone.
Consumul intern de uleiuri vegetale este practic plafonat. Totalul evoluează marginal de la 404,43 la 408,19 milioane tone, respectiv 409,36 milioane tone în martie. Structura consumului arată stabilitate la uleiul de soia, în jur de 205,00 milioane tone, și la uleiul de rapiță, în jur de 100,00 milioane tone, în timp ce uleiul de floarea-soarelui rămâne la un nivel redus, sub 8,00 milioane tone.
În ansamblu, China se conturează ca fiind unul dintre marii consumatori asiatici care își reduce importurile de uleiuri vegetale, în pofida populației ridicate și a dependenței structurale de importuri de oleaginoase. În ultimii doi ani, consumul intern de șroturi proteice a crescut cu aproximativ 5 milioane tone, în timp ce consumul de uleiuri vegetale a rămas practic neschimbat. Această evoluție arată o cerere stabilă pentru uleiuri alimentare, în paralel cu o orientare tot mai puternică spre procesarea internă a materiei prime.
În concluzie, modelul chinez devine tot mai clar: import masiv de materie primă, procesare internă și limitarea importurilor de produse finite. Această schimbare are implicații directe pentru exportatorii globali de uleiuri vegetale, în special pentru cei din bazinul Mării Negre, unde uleiul de floarea-soarelui pierde teren pe piața chineză.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns