Cât de periculoase devin alimentele când le lași la căldură

Cât de periculoase devin alimentele când le lași la căldură

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a făcut un experiment important pentru a arăta cât de periculoase pot deveni unele alimente atunci când sunt lăsate la temperaturi ridicate, mai ales în timpul verii.

Au fost testate mai multe produse care se strică ușor: mezel fiert, cașcaval, iaurt, ouă fierte și salată cu maioneză. Acestea au fost ținute timp de 48 de ore în condiții de căldură, între 23 și 35 de grade Celsius, ca atunci când alimentele sunt păstrate în mașină sau la picnic, fără frigider.

Rezultatele au arătat că în doar câteva ore unele produse devin periculoase pentru sănătate. Salata cu maioneză a fost cel mai afectată – după 4 ore au apărut bacterii care pot provoca boli, iar în ziua următoare s-au înmulțit și alți microbi dăunători. Ouăle fierte, care se credeau sigure, au început să se strice încă din prima zi, devenind neplăcute la miros și periculoase.

Iaurtul și mezelul au fost, de asemenea, afectate de mucegai și drojdii în timp, iar cașcavalul, deși părea să se păstreze bine la aspect și miros, conținea bacterii care pot face rău dacă este consumat.

ANSA avertizează că bacteriile precum E. coli pot provoca toxiinfecții alimentare grave, iar mucegaiurile pot produce toxine periculoase pentru sănătate.

Pentru a evita îmbolnăvirile, specialiștii recomandă păstrarea alimentelor perisabile la frigider și evitarea expunerii lor la temperaturi mari, mai ales în perioadele de vară, când oamenii fac picnicuri sau călătorii mai lungi cu mașina. Astfel, alimentele rămân proaspete și sigure pentru consum.

Pentru mai multe detalii privind studiul ANSA vă îndemnăm să accesați următorul  Link

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *