În luna iulie, AgroBook se alătură inițiativei „Iulie Fără Plastic 2025”, lansată de Ministerul Mediului sub sloganul „Plasticul nu dispare singur. Fii parte din soluție!”. Prin această campanie, ne propunem să creștem gradul de conștientizare privind impactul plasticului asupra mediului și să încurajăm acțiuni concrete pentru reducerea poluării.
De ce susținem această campanie:
Plasticul de unică folosință continuă să fie una dintre cele mai mari surse de poluare, inclusiv în zonele rurale și în comunitățile agricole. Prin susținerea campaniei, dorim să contribuim la un mediu mai curat și mai sănătos, atât pentru oameni, cât și pentru agricultură.

Ce poți face chiar de azi ca să susții „Iulie Fără Plastic”:
- Renunță la pungile și tacâmurile din plastic de unică folosință.
- Refolosește recipientele, sacoșele și ambalajele pe care le ai deja.
- Repară, în loc să înlocuiești, acolo unde este posibil.
- Reciclează corect plasticul, conform regulilor locale.
- Promovează prin exemplu personal și în comunitatea ta soluții prietenoase cu mediul.
Începând cu 2027, Moldova va implementa Sistemul de Depozit pentru Ambalaje (SDA), care va permite returnarea ambalajelor din PET, sticlă și aluminiu, contribuind direct la reducerea deșeurilor abandonate. Până atunci, fiecare gest responsabil contează.




















Lasă un răspuns