Republica Moldova participă și în acest an la una dintre cele mai importante expoziții internaționale dedicate sectorului horticol – Fruit Attraction 2025, desfășurată la Madrid, Spania, în perioada 30 septembrie – 2 octombrie.
În cadrul standului național „Moldova – taste makes the difference”, 13 companii producătoare de fructe își prezintă oferta pe piața globală. Participarea este posibilă datorită sprijinului oferit de UMAEF – Ukraine-Moldova American Enterprise Fund și Agenția de Investiții a Republicii Moldova. Membrii Asociației Moldova Fruct expun o gamă variată de mere, prune și struguri, evidențiind calitatea și potențialul de export al fructelor moldovenești.
„Participarea țării noastre la Fruit Attraction ne oferă ocazia să consolidăm poziția fructelor moldovenești pe piețele externe și să extindem parteneriatele existente. Producătorii din Moldova demonstrează un grad înalt de profesionalism, respectând standardele europene de cultivare și comerț. Această aliniere la cerințele internaționale confirmă competitivitatea fructelor noastre și recunoașterea lor pe mesele consumatorilor din întreaga lume”, a declarat Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct.
La standul Moldovei, vizitatorii pot descoperi și soiul autohton de pere Noiabresca, prezentat pentru prima dată la expoziție. „Este pentru prima dată când participăm cu pere Noiabresca, un soi moldovenesc recunoscut în întreaga Europă. Vedem un interes sporit, inclusiv din partea partenerilor din Olanda, care l-au preluat sub denumirea Xenia. Scopul nostru este să atragem importatori prin calitatea strugurilor și, în același timp, să promovăm perele moldovenești pentru a crește vizibilitatea și a extinde baza de clienți”, a menționat Varvara Mihov, manageră export la Terra Vitis SRL.
Interesul este ridicat și pentru prune și struguri. „Noi nu ne-am obișnuit să vindem ieftin și acesta este cel mai mare avantaj al nostru. Am venit cu prune Stanley, Impresso, Blue Free, President, Top Hit și cu struguri Moldova, iar vizitatorii manifestă interes pentru ambele produse. Dorim să atragem clienți noi, dar păstrăm un preț corect pentru calitatea oferită, ceea ce ne diferențiază pe piață”, a subliniat Ion Ionaș, manager Ionex Trans SRL.
Pentru unii expozanți, această ediție este un moment de cotitură. „Expoziția reprezintă o oportunitate perfectă de a consolida relația cu clienții existenți și de a crea noi parteneriate. Pentru prima dată avem standul amplasat în pavilionul producătorilor din Europa, ceea ce ne oferă o vizibilitate sporită. Am observat interes din partea cumpărătorilor din India, am purtat discuții cu rețele din România și am primit vizitatori din Orientul Mijlociu, Italia, Bulgaria, Cipru, Spania, Portugalia și Marea Britanie”, a conchis Valeria Caduc, administratoarea Smarta-as SRL.
Fruit Attraction 2025 marchează ediția a XVII-a, reunind peste 2.500 de companii din aproximativ 150 de țări. Timp de trei zile, Madrid devine capitala mondială a comerțului cu fructe și legume, cu peste 120.000 de vizitatori interesați de diversitatea produselor și serviciilor prezentate.





















Lasă un răspuns