Cultura și identitatea națională în centrul dialogului BNM – BNR

Cultura și identitatea națională în centrul dialogului BNM – BNR

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, împreună cu viceguvernatorul Constantin Șchendra, s-au întâlnit cu reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR): Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație, și Ionel Nițu, director al Direcției de Emisiune, Tezaur și Casierie.

Întâlnirea marchează o nouă etapă a dialogului instituțional dintre cele două bănci centrale, cu accent pe schimbul de bune practici și alinierea la standardele europene.

Discuțiile au vizat rolul băncilor centrale în promovarea culturii și identității naționale prin intermediul monedelor jubiliare și comemorative. Aceste proiecte valorifică patrimoniul cultural și istoric al Republicii Moldova, aducând publicul mai aproape de istoria monetară și de simbolurile naționale.

Agenda întâlnirii a inclus colaborarea în domeniul emisiunii monetare, dezvoltarea de expoziții, programe educaționale și inițiative culturale, precum și schimbul de bune practici între instituții. „Parteneriatul durabil pe care îl avem cu BNR în domeniul monetar și numismatic depășește cadrul tehnic și se înscrie în promovarea unor obiective educaționale, culturale și simbolice. Prin schimbul constant de bune practici și prin dezvoltarea de proiecte comune, valorificăm patrimoniul numismatic, îi consolidăm vizibilitatea și îl conectăm la tendințele și standardele europene”,  a evidențiat doamna Anca Dragu.

La finalul vizitei, delegația BNR a vizitat muzeul Băncii Naționale a Moldovei, unde sunt expuse colecții de monede jubiliare și comemorative care reflectă istoria circulației monetare a Republicii Moldova, personalități marcante și tradițiile culturale naționale.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *