Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noile prețuri reglementate pentru gazele naturale furnizate de Energocom. Pentru consumatorii casnici, tariful va crește de la 14,42 lei la 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA de 8% inclus.
Astfel, consumatorii vor achita cu 5,88 lei mai mult pentru fiecare metru cub de gaze. Majorarea este de aproximativ 40,8% față de tariful actual.
Energocom a solicitat inițial un tarif de 20,93 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. ANRE a aprobat însă un preț cu 63 de bani mai mic decât cel cerut de companie.
Directorul interimar al Energocom, Eugeniu Buzatu, a explicat că solicitarea de majorare a fost determinată de factori externi, care nu depind de furnizor. Potrivit lui, în tariful actual se reflectă o tendință reală de creștere a prețurilor, care influențează direct costurile de achiziție a gazelor.
Buzatu a apreciat faptul că ANRE a analizat calculele și prognozele prezentate de Energocom și a ajustat propunerea inițială a companiei.
Directorul general al ANRE, Alexei Taran, a declarat că majorarea este determinată de creșterea prețurilor internaționale la gaze.
Republica Moldova depinde în proporție de 100% de achizițiile de gaze de pe piețele internaționale. Din acest motiv, evoluțiile prețurilor externe se reflectă direct în prețul plătit de consumatorii din țară.
Noul tarif va intra în vigoare la 1 septembrie 2026.













Lasă un răspuns