Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Constantin Șchendra, a participat astăzi, 25 iulie, la cel de-al XIX-lea Simpozion de Heraldică, un eveniment științific dedicat vieții și activității lui Paul Gore, personalitate marcantă a culturii și științei spațiului basarabean.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în colaborare cu Societatea de Genealogie și Arhivistică „Paul Gore”, Comisia Națională de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Cu această ocazie, viceguvernatorul a anunțat lansarea în circuitul numismatic a monedei comemorative „Paul Gore – 150 de ani de la naștere”.
În discursul său, Constantin Șchendra a subliniat că, prin emisiunea de monede comemorative, instituția contribuie activ la consolidarea memoriei colective și la promovarea valorilor culturale fundamentale.
„Fiecare monedă emisă spune o poveste: despre evenimente istorice care au marcat destinul națiunii, despre personalități care au inspirat generații, despre idei care au modelat identitatea noastră. Monedele comemorative devin, astfel, veritabili ambasadori simbolici ai identității noastre, promovând valorile și reperele culturale ale țării dincolo de granițele ei”, a declarat viceguvernatorul.
Oficialul BNM a adăugat că moneda comemorativă „Paul Gore – 150 de ani de la naștere”, confecționată din argint, completează seria „Personalități” – o inițiativă care reflectă dorința Băncii Naționale de a rămâne nu doar o autoritate monetară, ci și un actor activ în susținerea culturii, educației și conștientizării istorice.
„Ne dorim ca această piesă numismatică să inspire mai ales tinerii să cunoască și să valorizeze oamenii care au modelat destinul acestui spațiu și să își asume, la rândul lor, rolul de cetățeni activi și responsabili”, a mai declarat Constantin Șchendra.
Viceguvernatorul a conchis că monedele comemorative reprezintă o invitație la reflecție și asumare pentru toți cetățenii, remarcând interesul crescând al publicului pentru emisiunile monetare și simbolistica pieselor comemorative, dovedit inclusiv prin succesul înregistrat la „Noaptea Europeană a Muzeelor”.





















Lasă un răspuns