/
Peste 17 milioane investite în proiecte urbane din Moldova

Peste 17 milioane investite în proiecte urbane din Moldova

Uniunea Europeană sprijină transformarea durabilă a spațiilor urbane din Moldova, alocând peste 17 milioane de lei pentru proiecte de revitalizare în Rîșcani, Nisporeni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia și Hîncești. Inițiativa face parte din programul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, implementat de Solidarity Fund PL.

La Rîșcani, barajul lacului de acumulare este reconstruit pentru prima dată în peste 50 de ani, pentru a reduce riscul inundațiilor. Primarul Victor Bogatico afirmă:
În prezent, nu avem control asupra nivelului apei, ceea ce creează riscuri reale pentru casele din apropiere și afectează negativ biodiversitatea locală. Acest proiect ne va permite să gestionăm resursele de apă și să oferim mai multă siguranță locuitorilor orașului”.

În Nisporeni, este construită o parcare modernă cu 105 locuri lângă Spitalul Raional, pentru a facilita accesul la servicii medicale.

Cimișlia va beneficia de două stadioane multifuncționale în aer liber pentru baschet, volei și tenis, accesibile și persoanelor cu nevoi speciale. Primarul orașului spune:
Avem două echipe de volei masculin și două echipe de volei feminin care până acum aveau acces la teren doar în sala de sport a școlii. Odată cu noile terenuri în aer liber, acestea vor putea desfășura antrenamente și competiții pe tot parcursul anului”.

La Hîncești, grădinița „Albinuța” este renovată complet, cu termoizolație, acoperiș nou și sistem modern de încălzire, oferind un mediu sigur și confortabil pentru 160 de copii. Ceadîr-Lunga beneficiază de reabilitare energetică și instalarea de panouri solare.

Nicolae Soloviov, managerul proiectului, declară:
„Aceste investiții contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile noastre… Ne bucurăm că, prin sprijinul Uniunii Europene, transformăm orașele în locuri mai sigure și mai prietenoase pentru cetățeni”.

Orașele au fost selectate printr-un apel public de granturi în 2024. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *