Fermele de familie sunt esențiale pentru viitorul satelor din Republica Moldova, deoarece pot menține comunitățile rurale, creează locuri de muncă și oferă surse stabile de venit pentru localnici. Declarația aparține secretarului general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, care a vorbit despre sprijinul oferit acestui sector într-un interviu pentru Agenția de presă IPN.
Oficialul a subliniat că agricultura de familie este o prioritate pentru minister, iar Legea privind subvenționarea în agricultură, împreună cu actele normative conexe, este în mare parte concepută pentru sprijinirea fermierilor mici și mijlocii. Totodată, politicile de subvenționare sunt orientate spre susținerea fermelor de familie și încurajarea diversificării activităților rurale.
„Sprijinim micile vinării să dezvolte activități turistice sau servicii Horeca, care se îmbină foarte bine cu sectorul vitivinicol. Aceste inițiative sunt susținute prin Fondul Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural, dar și prin alte programe, inclusiv cele implementate prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și al altor ministere”,a explicat Sergiu Gherciu.
Un exemplu de succes în sprijinirea comunităților rurale este programul LEADER, implementat prin Grupurile de Acțiune Locală (GAL), care reunește autoritățile publice, mediul de afaceri și societatea civilă pentru a dezvolta strategii locale de dezvoltare rurală. „În prezent, acoperim peste 51% din teritoriul țării cu aceste grupuri, iar Uniunea Europeană a remarcat în repetate rânduri că Moldova este un exemplu de bună practică în afara spațiului comunitar”, a adăugat oficialul.
Totodată, Sergiu Gherciu a recunoscut unele dificultăți cu care se confruntă micii fermieri, cum ar fi capacitatea redusă de producție și provocările în comercializare. „Marii retaileri ne spun adesea că fermierii mici nu pot furniza cantitățile necesare și nu pot respecta termenele impuse de rețelele comerciale. Din acest motiv, încurajăm formarea de cooperative, care să permită fermierilor mici să își unească forțele, să producă la un standard unitar, într-o cantitate suficientă pentru a satisface cererea pieței”, a punctat secretarul general al MAIA.
El a reiterat că formarea de grupuri de producători și cooperarea reprezintă soluțiile durabile pentru afirmarea micilor fermieri pe piață.




















Lasă un răspuns