Evenimentul de referință al anului în industria viticolă, XXII-lea Vernisaj al vinului, va avea loc mâine, 6 decembrie, la Palatul Republicii. Printre oaspeții de marcă ai evenimentului se numără reprezentanți ai „Concours Mondial de Bruxelles”, unul dintre cele mai renumite și prestigioase concursuri internaționale de vinuri. Aceștia vor înmâna distincții celor 20 de crame premiate la ultima ediție a concursului.

În acest an, la Vernisajul vinului vor participa peste 80 de vinificatori locali, care vor oferi pentru degustare aproximativ 700 de vinuri liniștite și spumante din recolta 2024, dar și produse premiate care au consacrat Moldova pe plan internațional. Aproape 40 de vinuri noi vor fi prezentate în cadrul expoziției, subliniind diversitatea și inovațiile din sectorul viticol.
Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc tradiționalul „Salon Divin”, o oportunitate unică de a degusta divinuri premiate la cele mai importante concursuri internaționale.
Vinificatorii vor beneficia de oportunități de networking în cadrul sesiunilor B2B, care vor constitui o platformă pentru discuții și întâlniri cu reprezentanți din sectorul HoReCa, distribuitori și rețele comerciale. Evenimentul va începe la ora 15:00.
De la ora 17:00, Vernisajul vinului își va deschide porțile pentru publicul larg.
Evenimentul este organizat de Biroul național al viei și vinului, cu sprijinul USAID Moldova, în cadrul proiectului de competitivitate și reziliență a regiunilor rurale din Moldova (PCRR), în parteneriat cu Ministerul agriculturii și industriei alimentare.











Lasă un răspuns