Situația actuală privind tarifele de uscare practicate de elevatoarele din Republica Moldova merită o analiză calmă, economică și profesionistă, atât din perspectiva fermierului, cât și din perspectiva operatorului de siloz.
În perioada crizei energetice din anul 2022, când prețul gazului natural a urcat la aproximativ 28–30 lei pentru un metru cub, majorarea tarifelor de uscare a fost justificată economic. Costul energiei reprezintă componenta principală în procesul de uscare a cerealelor, iar multe elevatoare au ajustat tarifele la aproximativ 90–120 lei pe tonă pentru fiecare procent de umiditate eliminat, pentru a-și acoperi cheltuielile directe cu gazul, energia electrică și riscul financiar.
Astăzi însă, în condițiile în care prețul gazului s-a stabilizat în jurul valorii de 13–14 lei pentru un metru cub, adică la aproape jumătate față de perioada de vârf, menținerea acelorași tarife ridicate ridică întrebări legitime din punct de vedere economic. Dacă materia primă energetică s-a ieftinit semnificativ, atunci și costul marginal al uscării s-a redus. În mod logic, într-o piață concurențială funcțională, tarifele ar trebui să reflecte această ajustare.
Pentru a înțelege proporțiile, este suficient un calcul simplu. Dacă în 2022 componenta energetică reprezenta, spre exemplu, peste 50 la sută din costul total al uscării, iar prețul gazului s-a redus la jumătate, atunci costul total ar fi trebuit să scadă vizibil. Dacă acest lucru nu se reflectă în tarif, diferența se transformă în marjă suplimentară. Din punct de vedere antreprenorial, orice operator urmărește profit, însă atunci când această marjă este generată în contextul unei dependențe logistice a fermierului, apare o problemă de echilibru economic în lanțul valoric.
Este important de subliniat că și elevatoarele au alte costuri fixe care nu au scăzut, precum salariile, costurile de mentenanță, creditele bancare contractate în perioada dobânzilor mari, amortizarea echipamentelor și cheltuielile administrative. Totuși, o abordare echilibrată presupune ajustarea proporțională a tarifelor în funcție de structura reală a costurilor actuale.
Mesajul către operatorii de elevatoare ar trebui să fie unul constructiv. Stabilitatea pe termen lung a sectorului depinde de sănătatea financiară a fermierului. Dacă producătorul agricol este decapitalizat an de an prin costuri post-recoltare disproporționate, el va reduce investițiile, va diminua suprafețele sau va migra spre culturi cu risc mai mic. Pe termen mediu, acest lucru înseamnă volum mai mic pentru elevatoare și risc sistemic pentru întregul lanț agroalimentar.
O recomandare economică rezonabilă ar fi introducerea unei formule transparente de tarifare, corelată cu prețul gazului. De exemplu, o structură în care componenta energetică să fie indexată automat la prețul gazului, iar componenta fixă să rămână stabilă. Aceasta ar crea încredere și ar reduce tensiunile dintre fermieri și prestatori.
În paralel, elevatoarele pot investi în eficiență energetică, modernizarea arzătoarelor, recuperatoare de căldură sau utilizarea biomasei agricole. Aceste investiții nu doar reduc costurile, ci oferă un avantaj competitiv și o imagine pozitivă în piață.
Pentru autorități, rolul nu este de a impune prețuri, ci de a asigura concurență reală și transparență. Publicarea clară a structurii tarifare și monitorizarea eventualelor practici de înțelegere între operatori ar contribui la echilibru.
În concluzie, menținerea unui tarif de criză într-un context energetic normalizat afectează direct rentabilitatea fermierului moldovean. O ajustare echilibrată, transparentă și fundamentată economic ar consolida încrederea, ar stabiliza lanțul agroalimentar și ar crea o relație corectă între producător și prestator de servicii. Piața funcțională nu înseamnă doar libertate de preț, ci și responsabilitate față de partenerul economic din aval și din amonte.
Lasă un răspuns