Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri un proiect de lege care simplifică cerințele pentru micii producători din domeniul alimentar și pensiunile turistice, pentru a le sprijini activitatea. Potrivit portalului infotag.md, acest proiect are scopul de a facilita activitatea micilor antreprenori și a susține dezvoltarea turismului rural.

Noile reglementări propun o serie de măsuri care vizează ușurarea procesului de construcție, echipare și operare a diverselor obiective de producție. Măsurile vor ușura îndeplinirea cerințelor de igienă și vor face mai simplă obținerea autorizațiilor pentru desfășurarea activității. De asemenea, noile reglementări vor facilita înființarea unor mici abatoare și unități care procesează și vând lapte crud prin automate de vânzare.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale proiectului se referă la posibilitatea pensiunilor turistice de a prepara și servi mâncare și vinuri proprii sau provenite din materii prime achiziționate de la gospodăriile locale.
„Este un proiect important pentru micii producători și gospodăriile țărănești, care va simplifica procedurile birocratice, asigurând, totodată, siguranța alimentară”, a declarat premierul Dorin Recean.
În cadrul noilor reglementări, micii producători vor putea alege forma organizatorică și juridică a afacerii, cum ar fi cea de întreprinzător individual sau gospodărie țăranescă. De asemenea, vor exista criterii clare care stabilesc volumul de producție ce definește un „mic producător” și care va beneficia de reglementări simplificate.
Guvernul estimează că aceste modificări vor reduce povara financiară și administrativă asupra micilor întreprinzători, stimulând consumul de produse locale și promovând dezvoltarea turismului rural.
