Criza din agricultură scoate fermierii în fața Guvernului

Circa 200 de fermieri au organizat un protest „preventiv” în fața clădirii Guvernului, la inițiativa agricultorilor din sudul țării. Participanții au avertizat că, în cazul în care autoritățile nu vor reacționa la solicitările lor, sunt pregătiți pentru acțiuni de amploare, inclusiv proteste regionale cu tehnică agricolă și posibile blocaje ale unor trasee și puncte vamale.

Asociația „Forța Fermierilor” susține că sectorul agricol se află „într-o stare dezastruoasă” și acuză Guvernul de lipsă de reacție. Organizația afirmă că Executivul ar fi preluat o situație economică extrem de dificilă fără a oferi soluții rapide pentru redresarea domeniului.

Printre principalele revendicări se numără instituirea unui moratoriu asupra executărilor silite pentru fermierii aflați în faliment tehnic, implementarea unor mecanisme reale de finanțare, rambursarea TVA, restituirea accizei la motorină și acordarea celor 628 de milioane de lei din Fondul de subvenționare sub formă de plată per hectar.

Agricultorii cer, de asemenea, anularea Legii camerelor agricole, pe care Asociația „Forța Fermierilor” o consideră adoptată abuziv.

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că „Fiecare are dreptul de a se expune, avem o țară democratică, dar o bună parte din membrii Asociației au lucrat cot la cot două săptămâni pe tema proiectului de lege pe care l-am propus spre promovare, ca să scurtăm din procesul decizional, am vorbit și cu deputații din Parlament. În contextul protestului, în continuare îi aștept la Minister”.

Referitor la solicitările privind acciza la motorină, ministra afirmă că procesul este unul mai îndelungat și nu poate fi solutionat imediat. „Sper ca Ministerul Finanțelor să se expună mai mult, ce ține de politica fiscală care o să vină la discuții publice și consultări pentru subiectul privind rambursarea accizei. Și ultima inițiativă legislativă privind rambursarea TVA-ului cred că tot minimizează povara pe care o au fermierii și o să poată și mai ușor obține rambursarea TVA-ului”, a precizat Catlabuga.

Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Bădărău, a declarat anterior că fermierii doresc să discute direct cu premierul Alexandru Munteanu și nu cu ministra Agriculturii. „Nu vrem personal domnul prim-ministrul sau doamna ministră a Agriculturii să se ocupe de soluționarea problemelor. Vrem să avem o persoană delegată care să coordoneze fiecare pas și aceste probleme să fie soluționate în regim urgent”, a spus Bădărău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *