Conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) s-a întrunit cu reprezentanții Băncii Mondiale pentru a analiza rezultatele obținute prin valorificarea asistenței financiare și tehnice oferite în cadrul Proiectului Competitivității pentru Întreprinderile Micro, Mici și Mijlocii (MSME). Discuțiile au vizat eficiența investițiilor realizate și modul în care acestea au contribuit la consolidarea capacităților operaționale ale instituției.
Ședința de lucru, prezidată de directorul general adjunct al ANSA, Dl. Mihail Jereghi, a urmărit evaluarea impactului concret al instrumentelor și suportului logistic și consultativ furnizate prin proiect. Accentul a fost pus pe modernizarea activităților de control, în special prin dotarea cu echipamente performante și prin îmbunătățirea mobilității inspectorilor.
În cadrul întrevederii, părțile au analizat efectele investițiilor în:
-
echipamente și dispozitive moderne de inspecție;
-
parc auto reînnoit pentru deplasarea operativă a inspectorilor;
-
suport consultativ pentru implementarea proceselor digitale avansate.
Aceste măsuri au contribuit la creșterea calității actului de control, la accelerarea procedurilor și la întărirea conformității cu standardele naționale și internaționale de siguranță alimentară.
Directorul general adjunct al ANSA a subliniat rolul esențial al parteneriatului cu Banca Mondială, menționând:
„Suportul Băncii Mondiale este semnificativ și de o importanță crucială pentru modernizarea și eficientizarea actului de control. Activitatea noastră a devenit considerabil mai eficientă, înregistrând progrese notabile în ceea ce privește rapiditatea, transparența și integritatea proceselor de inspecție,” a subliniat directorul general adjunct Jereghi.
La rândul său, echipa Băncii Mondiale a apreciat progresul înregistrat de ANSA și a reconfirmat disponibilitatea de a sprijini în continuare instituția. Experții au reafirmat angajamentul de a susține procesele de digitalizare și de a contribui la instruirea specializată a personalului, în acord cu prioritățile stabilite de autoritate.











Lasă un răspuns