Sezonul agricol 2025–2026, cu referire directă la perioada iulie–noiembrie 2025, se evidențiază ca cel mai bun sezon istoric înregistrat vreodată la capitolul exporturilor de floarea-soarelui din Republica Moldova. Intervalul august–noiembrie 2025 a reușit să depășească inclusiv sezonul anterior, considerat până de curând sezon-record. Practic, pentru al doilea an consecutiv, Republica Moldova își menține poziția de lider detașat al exporturilor de floarea-soarelui către Uniunea Europeană, depășind de peste șapte ori, pe acest segment de piață, state cu un potențial agricol incomparabil mai mare, precum Argentina și China.
Volumul total exportat de floarea-soarelui din Republica Moldova în perioada august–noiembrie 2025 a atins 271 618 tone, nivel care depășește cu 29% precedentul record din august–noiembrie 2024, când au fost exportate 210 008 tone. Comparativ cu anul 2023, când exporturile au totalizat 141 083 tone, creșterea este de peste 92%, iar față de anul 2022, cu doar 120 878 tone, majorarea depășește 125%.

Rezultatul excepțional din punct de vedere cantitativ este dublat și de o dinamică pozitivă a prețurilor de export. Prețul mediu de export al florii-soarelui în perioada august–noiembrie 2025 a fost de 11,08 lei/kg, cu 8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024, când prețul mediu a constituit 10,21 lei/kg. Comparativ cu sezonul 2023, când prețul era unul jos de doar 7,59 lei/kg, nivelul actual este cu 46% mai mare. În așa mod, cifrele demonstrează că sezonul 2025–2026 a adus simultan o recoltă bună la oleaginoase și prețuri favorabile.

Performanțele din export s-au reflectat direct în veniturile obținute de Republica Moldova din comerțul extern cu floarea-soarelui. În perioada august–noiembrie 2025, valoarea totală a exporturilor a ajuns la 3 miliarde 9 milioane lei, cu 40% mai mult față de aceeași perioadă din 2024, când încasările au fost de 2 miliarde 145 milioane lei. Floarea-soarelui a devenit cultura cu cel mai important generator de venituri valutare din agricultura Republicii Moldova.
În noiembrie 2025, exporturile de floarea-soarelui au atins un nivel foarte ridicat, cu 117 620 tone livrate, volum mai mare decât în noiembrie 2024, când au fost exportate 91 437 tone. Prețul mediu de export în noiembrie 2025 a fost de 11,19 lei/kg, ușor mai mic decât în noiembrie 2024, când a constituit 11,36 lei/kg, însă diferența de preț a fost compensată integral de volumul mai mare exportat.

În sezonul august–noiembrie 2025, structura exportatorilor de floarea-soarelui din Republica Moldova evidențiază o schimbare de lider, poziția întâi fiind preluată de „OROM-IMEXPO” SRL, cu un volum exportat de 53 379,8 tone, ceea ce reprezintă 20% din totalul exporturilor, urmată de „RUSAGRO-PRIM” SRL cu 39 165,3 tone și o pondere de 14%, de SRL „VADALEX GRAINS” cu 21 226,4 tone sau 8%, și de SRL „AGRONOVA PRIM” cu 11 161,6 tone, echivalentul a 4% din total. Astfel, primii patru exportatori au concentrat împreună peste 46% din întreg volumul exportat.
În clasamentul exportatorilor se regăsește și SRL „ECATALEX-LUX” din Bălți, cu 8 309 tone și o pondere de 3%, companie cunoscută tradițional ca producător și ambalator de ulei de floarea-soarelui, însă care, în acest sezon, a optat, foarte probabil, pentru strategia de valorificare directă a materiei prime la export, pe fondul prețurilor ridicate și al conjuncturii favorabile a pieței pentru semințele de floarea-soarelui, care a oferit marje comerciale imediate mai atractive.

În structura destinațiilor de export ale florii-soarelui din Republica Moldova în perioada august–noiembrie 2025, Turcia își consolidează pentru al doilea sezon consecutiv poziția de lider absolut, cu 118 809 tone exportate, la un preț mediu de 10,75 lei/kg, fiind urmată de România, cu 104 240 tone la 10,28 lei/kg, și de Bulgaria, cu 29 927 tone la 11,58 lei/kg, aceste trei piețe concentrând covârșitor principalele volume livrate. În sezonul actual, Turcia dictează practic nivelul prețului pe piața regională, din considerentul că este cel mai mare cumpărător de floarea-soarelui moldovenească, iar dinamica prețurilor la export este extrem de sensibilă la cererea turcă, atât în fazele de urcare, cât și în cele de corecție.












Lasă un răspuns