Piața globală a ureei se află, la finalul lunii iunie 2026, într-un moment de tranziție: pe de o parte, prețurile mărfii se apropie de un minim ciclic, iar pe de altă parte, costurile logistice rămân excepțional de ridicate din cauza crizei din Golful Persic. Pentru un importator sau fermier din Republica Moldova, cele două tendințe se anulează parțial una pe cealaltă, iar înțelegerea mecanismului este esențială pentru a anticipa evoluția prețului final la poarta fermei.
Conform raportului zilnic Armaiti din 30 iunie 2026, cotația ureei granulate pentru Brazilia CFR se situează la 410 dolari pe tonă pentru livrarea din iulie, în scădere cu 5 dolari, respectiv la 420 dolari pentru luna următoare. Egiptul FOB Europa cotează 405 dolari pentru iulie, în creștere ușoară cu 5 dolari, iar Orientul Mijlociu FOB a scăzut cu 10 dolari, la 380 dolari pe tonă. Golful SUA FOB rămâne cel mai ieftin reper, la 361 dolari pe tonă scurtă. Graficul evoluției din perioada 20 mai–30 iunie confirmă o tendință clară de scădere de la niveluri de 600–700 dolari pe tonă la începutul lunii mai, către un palier de stabilizare în jurul a 400–420 dolari, pe fondul presiunii exercitate de China asupra pieței, care continuă să limiteze exporturile și să împingă prețurile spre nivelul minim al ciclului.
Această scădere a prețului mărfii este însă doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate ține de costul transportului maritim, care rămâne ridicat din cauza conflictului din regiunea Golfului Persic. Înainte de războiul dintre SUA/Israel și Iran, declanșat la 28 februarie 2026, navlul pentru o rută scurtă din Golf spre India sau China costa între 16 și 18 dolari pe tonă. La finalul lunii aprilie, aceleași rute au atins 95–99 dolari pe tonă spre India și 116–122 dolari pe tonă spre China, o creștere de aproape 500%, generată nu de o piață de navlosire în expansiune, ci de prime de risc de război, taxe de trecere în siguranță și costuri de asigurare impuse strict pe traversarea Strâmtorii Hormuz.
Deși strâmtoarea a fost parțial redeschisă în urma unui memorandum semnat la 17 iunie, o nouă escaladare din 22 iunie a redus din nou traficul, astfel încât normalizarea completă a navlului nu s-a produs încă. Practic, chiar dacă prețul ureei la sursă scade, costul total livrat la destinație rămâne susținut artificial de o componentă logistică ce nu urmează logica pieței de mărfuri, ci pe cea a riscului geopolitic.
Pe fondul acestui context, Egiptul a decis să își schimbe politica fiscală de export, renunțând la taxa fixă de 90 dolari pe tonă și introducând un impozit procentual de 10% din valoarea exportului. Schimbarea este relevantă pentru piață, deoarece o taxă fixă penalizează exporturile mai puternic atunci când prețurile sunt scăzute, în timp ce o taxă procentuală se ajustează automat: statul egiptean colectează mai puțin când prețul ureei este scăzut, sprijinind astfel competitivitatea producătorilor săi, dar colectează proporțional mai mult atunci când prețurile cresc din nou.
Cu o producție anuală de aproximativ 6,7 milioane de tone de uree, Egiptul rămâne un furnizor important pentru piața europeană, inclusiv indirect pentru regiunea noastră, iar flexibilizarea fiscală poate menține oferta egipteană competitivă chiar și în perioadele de preț redus, precum cea actuală.
Un al doilea semnal structural vine din Brazilia, unde președintele Lula a semnat contractele pentru finalizarea combinatului UFN-III din Três Lagoas, un proiect blocat din 2015 și relansat cu o investiție de peste un miliard de dolari. Fabrica va produce, de la punerea în funcțiune estimată pentru 2029, circa 1,3 milioane de tone de uree anual, echivalentul a 16% din consumul intern brazilian.
Împreună cu celelalte trei uzine ale Petrobras, obiectivul este ca statul brazilian să acopere 35% din necesarul intern până în 2029, față de dependența totală de import de astăzi. Pentru piața globală, acest lucru înseamnă că, pe termen mediu, unul dintre cei mai mari importatori mondiali de uree își va reduce cererea externă, ceea ce va elibera volume suplimentare disponibile pentru alți cumpărători, inclusiv pentru piețele din Europa de Est.
Pentru un fermier sau un importator de îngrășăminte din Republica Moldova, concluzia practică este următoarea: nivelul actual al prețului ureei, în jurul a 400–420 dolari pe tonă la sursă, este apropiat de un minim de ciclu și reprezintă un moment relativ favorabil pentru contractare, mai ales comparativ cu vârfurile de 600–900 dolari înregistrate în perioada martie–aprilie 2026.
Totuși, prețul final livrat va continua să includă o marjă logistică ridicată atât timp cât criza din Golful Persic nu se stinge complet, iar armatorii continuă să evite regiunea sau să pretindă prime substanțiale pentru a reveni acolo. Este util ca deciziile de aprovizionare să fie luate ținând cont de originea mărfii: ureea provenită din Egipt, Orientul Mijlociu sau Golful SUA are structuri de cost și risc diferite, iar volatilitatea navlului poate schimba rapid competitivitatea relativă dintre aceste surse.
Pe termen lung, extinderea capacităților de producție din Brazilia și eventuala normalizare a fiscalității egiptene sunt semnale că piața se orientează spre o structură mai diversificată de aprovizionare, ceea ce ar putea reduce, în timp, expunerea cumpărătorilor la șocuri similare celui provocat de blocajul din Hormuz.
Sursa: Iurie Rija
Lasă un răspuns