Anastasia Oleinic, studentă în anul VI la facultatea Medicină Veterinară a Universității Tehnice din Moldova, își construiește parcursul profesional ghidată de o pasiune născută din copilărie.
„Pentru mine, medicina veterinară a venit firesc, inspirată din familie și din dragostea față de animale”, spune Anastasia în cadrul campaniei de promovare a specialităților agricole.
Tânăra observă cu entuziasm cât de mult a evoluat domeniul în ultimii ani: „Este impresionant cât de rapid se dezvoltă medicina veterinară, câte oportunități noi apar. Comparativ cu acum șase ani, când am intrat la facultate, schimbările sunt vizibile. Absolvenții primesc oferte de muncă chiar înainte de a finaliza studiile.”
Pentru tinerii care se gândesc la viitorul lor profesional, Anastasia transmite un mesaj de încurajare: „Când alegem o facultate, ne întrebăm ce perspective avem după absolvire. În medicina veterinară, sunt numeroase oferte de muncă, încă din timpul studiilor. Este nevoie de curaj. Hrănim populația.”







